VATRA adună toată lumea la o ediție grandioasă a Festivalului Medieval

VATRA adună toată lumea la o ediție grandioasă a Festivalului Medieval

În perioada 1-3 septembrie 2017, toată lumea, de la mic la mare, este așteptată la cel mai îndrăgit eveniment cultural - Festivalul Medieval.

Centrul Cultural Vatra, gazda evenimentului, vine și în acest an cu un program divers care va spori cultivarea interesului pentru mesajul trecutului, tradițiilor și îndeletnicirilor strămoșești.

În premieră, Republica Moldova va găzdui Turneul Internațional de reconstituire a luptelor istorico-medievale, la care vor participa cluburi de reconstituire istorică din întreaga lume ce se vor întrece la nominalizări de lupte și diverse competiții. 

Cei care vor alege să întâmpine toamna la Festivalul Medieval, vor avea parte și de un concert grandios, pe scena căruia vor urca interpreți, trupe și band-uri celebre din țară și de peste hotare. Programul se va încheia cu un spectacol nocturn de excepție cu foc de tabără și fire-show feeric.

Iar dacă doriți să petreceți seri romantice în sânul naturii, organizatorii vă pun la dispoziție un loc special amenajat pentru corturi dotat cu condiții necesare, precum și o zonă de colibe amenajată în stil rustic național.

Plictiseala va lipsi din „meniul” festivalului. Și asta pentru că fiecare vizitator va putea participa la diverse competiții sportive și vor putea admira Codrii Moldovei în toată splendoarea lor.

Rezervează-ți biletul acum pe iticket.md și fii în pas cu toate pregătirile, urmărind pagina Vatra și evenimentul Festival Medieval 2017 Vatra.

De pe 1 până pe 3 septembrie trăim aventura unei călătorii în trecut la Vatra!

Pentru mai multe informații îi puteți apela la numerele de telefon 079551133, 069933683. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Oamenii AGORA. Mihai Caragacean, jurnalistul care aduce lumina

Oamenii AGORA. Mihai Caragacean, jurnalistul care aduce lumina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 3
    Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare
  • 4
    Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.