Tamara Andrușca, promovată în funcția de vicepreședinte a Curții de Conturi. Relațiile cu Plahotniuc

Tamara Andrușca, promovată în funcția de vicepreședinte a Curții de Conturi. Relațiile cu Plahotniuc

Tamara Andrușca a fost desemnată în funcția de vicepreședinte a Curții de Conturi. Decizia a fost luată astăzi de planul Parlamentului. Pentru ea au votat 52 de deputați. În vârstă de 51 de ani, Tamara Andrușca este membru al Curții de Conturi din luna iulie a anului 2013.

Potrivit Ziarului de Gardă, CV-ul ei arată relații clare cu lumea politică.

Între anii 2001-2011, a fost director economic la „Petrom Moldova”, perioadă în care Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreședintele Partidului Democrat (PD), era acolo director comercial, după care, director general.

Publicitate

În 2011-2013, Andrușca a fost şi director financiar la „Prime Management”, fondată de Plahotniuc şi Andrian Candu, finul acestuia și actualul şef al Parlamentului.

Deşi nu a menţionat în CV, Andruşca apare, în documentele Victoriabank, în calitate de membră a Consiliului băncii în perioada în care prim-vicepreşedintele instituţiei era același Vladimir Plahotniuc (2005). Ulterior, în 2012, aceasta a fost şi vicepreşedintă a Consiliului de Administraţie al Victoriabank.

Din aceste funcții, membra CCRM a obținut venituri anuale de sute de mii de lei.

Tamara Andrușca, care este și soacra lui Dan Mitriuc, directorul companiei Moldtelecom, ales la începutul acestui an în cadrul unui concurs cu mai multe semne de întrebare, este născută în 1966 în s. Pituşca, localitatea de baştină a lui Vladimir Plahotniuc.

Andrușca locuiește, împreună cu soțul său, Victor Andrușca, într-un imobil impresionant din str. Ștefan Neaga din Chișinău, pe care cei doi l-au procurat la începutul anilor 2000, potrivit zdg.md.

În 2014, Tamara Andrușca declara, pe lângă mașini de lux, casa de milioane și câteva terenuri, și datorii de peste 2 milioane de lei la diverse instituții financiare.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal