În luna iunie 2017, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 124.5%, comparativ cu 101 % în luna mai 2017.
În raport cu luna precedentă, oferta netă de valută de la persoanele fizice s-a majorat cu 6.7 milioane de dolari sau cu 3.8 %, iar cererea netă de valută din partea agenților economici a înregistrat o evoluție inversă, diminuând-se cu 27.2 milioane de dolari sau cu 15.8%.Aceste evoluții au creat premise pentru intervențiile BNM de procurare a 39.2 milioane de dolari din piață.
În aceste condiții, în luna iunie, leul și-a temperat aprecierea în raport cu dolarul SUA, cursul mediu al acestuia coborând de la 18.6677 până la 18.2401 USD/MDL sau cu 2.3% comparativ cu aprecierea atestată în luna mai 2017 de 3.5 la sută.
În ceea ce privește structura valutară a ofertei nete de valută de la persoanele fizice, ponderea majoritară i-a revenit în continuare monedei unice europene (68.7 %), urmată de dolarul SUA (18.8 %) și rubla rusească (11 %).
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.