Fiscul a discutat cu reprezentanții industriei muzicale modalitățile de conformare ale artiștilor

Fiscul a discutat cu reprezentanții industriei muzicale modalitățile de conformare ale artiștilor

Conducerea Serviciul Fiscal a avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Naționale a Industriei Muzicale din Republica Moldova pe 22 iulie 2017. Organizarea întrevederii a fost solicitată anterior de mai mulți artiștii îngrijorați de acțiunile Fiscal de Stat care a început examinarea declarațiilor pe venit ale interpreților autohtoni.

La reuniune au participat directorul Serviciului Fiscal, Serghei Pușcuța, șefi de direcții din cadrul Fiscului. Din partea Asociației Naționale a Industriei Muzicale din Republica Moldova au venit Vlad Constandoi, Arcadie Spoială și Iurie Badicu.

Discuțiile s-au axat pe diverse subiecte ce țin de conformarea persoanelor care prestează servicii în domeniul artei: modalitățile de conformare a contribuabililor din segmental de artă, metodele de estimare a veniturilor acestora, conformarea retroactivă, perioada și modalitatea de funcționare a patentei și alte subiecte.

În acest context, directorul Fiscului a venit cu un set de recomandări și informații detailate cu privire ca conformarea contribuabililor care prestează servicii artistice, evidențiind beneficiile și oportunitățile acestui proces.

La finele reuniunii, reprezentanții Asociației Naționale a Industriei Muzicale din Republica Moldova au mulțumit reprezentanților Fiscului pentru receptivitate și transparență, menționând că vor organiza la rândul său reuniuni cu reprezentanții industriei muzicale din țară, în cadrul cărora le vor explica subtilitățile discutate astăzi. Totodată, părțile au stabilit asupra unei oportunități de creare a unui proiect de lege care ar facilita procesul de conformare.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.