Șaptesprezece jurnaliști și manageri ai ziarului turc de opoziție Cumhuriyet au fost reținuți și sunt acuzați că ar fi ajutat o organizație teroristă. Dacă vor fi găsiți vinovați, jurnaliștii ar putea primi sentințe de până la 43 de ani închisoare. Zece persoane s-au aflat, deja, în arest preventiv timp de aproape nouă luni, transmite Agora cu referire la BBC.
La tribunalul din Istanbul, un grup mare de suporteri au lansat baloane și au cerut eliberarea lor. S-a creat un mare haos în timp ce acuzații încercau să intre în sediul Curții și să înceapă procesul de judecată.
Unul dintre jurnaliștii judecați este Turhan Gunay, în vârstă de 71 de ani, redactor-șef al ziarului Cumhuriyet. „Nu-l pot atinge, nu-l pot îmbrățișa", spune fiica lui, Elif, care are voie să-l viziteze o dată pe săptămână, timp de o oră.
Ea spune că a trecut prin diferite probleme de sănătate, printre care ateroscleroza (întărirea arterelor) urmată de o operație. „Dar nici asta nu era suficient pentru a fi eliberat pe cauțiune”, se plânge ea.
Elif Gunay spune că încă mai luptă să înțeleagă de ce a fost închis. „Tot ce pot spune este că este vorba despre un caz politic. Sunt jurnaliști care își fac meseria” susține ea.
Cu o săptămână în urmă, Turcia a marcat prima aniversare a unei lovituri de stat nereușite. Au avut loc comemorări masive ținute de mii de jubilanți, salutând ziua ca triumf al democrației.
Dar criticii susțin că acea zi - și introducerea stării de urgență la scurt timp după aceea - au fost de fapt începutul unei represiuni masive, cu peste 50.000 de persoane arestate în ultimul an. Grupurile oamenilor care susțin libertatea presei susțin că mass-media a fost afectată în mod deosebit în această perioadă, deoarece aproape 150 de posturi media au fost închise.
În prezent, Turcia este țara cu cel mai mare număr de jurnaliști închiși. Organizațiile de jurnalism susțin că mai mult de 150 de jurnaliști sunt în spatele gratiilor, majoritatea acuzați de terorism.
Dar Guvernul contrazice această cifră. Președintele Erdogan a declarat că în țară există doar doi jurnaliști închiși. „Restul sunt fie teroriști, fie poartă arme, sau au jefuit mașinile ATM”, a spus el.
„Mă întreb cine sunt acei doi jurnaliști despre care se referă dl Erdogan”, a declarat unul dintre jurnaliști.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
