Abu Hassan, un medic care a tratat zeci de locuitori din Mosul, răniți în urma încleștărilor de forțe dintre teroriști și armata irakiană, spune că majoritatea pacienților tremură de frică și se tem pentru viața lor. Însă printre pacienți s-a numărat și Mohammed, un băiețel de 9 ani, care este puțin diferit: „Nu era un copil normal. Nu părea deloc speriat. Am stat de vorbă cu el și i-am pus întrebări obișnuite. Când l-am întrebat ce vrea să fie când se face mare mi-a răspuns că vrea să fie sniper. Am fost șocat. Nu este un lucru normal pe care să îl auzi de la un copil. L-am întrebat ce făcea tatăl său și mi-a spus că era emirul sniperilor”.
Medicul a aflat mai târziu că micuțul Mohammed fusese găsit într-o pivniță din Mosul, lângă cadavrele mai multor luptători ISIS. Asemenea lui Mohammed sunt sute, posibil mii, de copii din Mosul, care au rămas orfani din cauza războiului. Iar copiii luptătorilor jihadiști sunt priviți drept „progeniturile diavolului” în Mosul, sunt considerați nedemni de îngrijiri medicale sau sociale de către agențiile de ajutorare ale statului și sunt văzuți ca niște cetățeni decăzuți din drepturi.
Copiii Statului Islamic sunt ascunși în tabere din nordul Irakului, în case private, ținuți departe de furia supraviețuitorilor din Mosul, care își caută dreptatea și vor să se răzbune pentru ororile pe care le-au avut de îndurat sub ISIS.
„Am primit din Mosul zeci de mii de copii care și-au pierdut mama și tatăl. Poți spune că aproximativ 75% dintre ei provin din familii ale Statului Islamic. Nu avem un număr exact, pentru că unii dintre ei nu au acte de identitate, nu știm cine sunt”, spune un asistent social din zonă.
„Avem o problemă cu acești copii...răzbunarea. Crezi că oamenii afectați de Statul Islamic vor uita așa repede prin ce au trecut? Va fi mai dificil decât lupta cu ISIS. Când a fost eliberat estul orașului Mosul am întâlnit o femeie a cărei familie fusese masacrată de jihadiști. Mi-a spus: nu o să-mi uit vecinul. Mi-a dus fiul la moschee și după câteva zile, băiatul meu a început să îmi spună că sunt o necredincioasă, că tatăl lui este un necredincios”, a mai adăugat asistentul social.
Citește continuarea pe digi24.ro.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.