Dorin Chirtoacă a venit cu o replică dură pentru Andrei Năstase, după ce liderul PPDA a publicat astăzi o scrisoare deschisă în care îi cere să-și dea demisia din funcția de primar general, pentru ca orașul să nu ajungă în „labele lui Plahotniuc”. Edilul spune că nu-și va da demisia, acuzându-l pe Năstase de mai multe lucruri, inclusiv de lașitate. Chirtoacă, care se află în arest la domiciliu, și-a publicat mesajul într-un status pe pagina sa de Facebook.
„Păzeşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă voi apară şi singur!
...pentru cel care umblă cu demisia. În cazul în care voi fi achitat, voi reveni la serviciu şi îmi voi duce mandatul până la capăt. În cazul în care voi fi condamnat, doar că pe nedrept - automat vor avea loc alegeri locale. Deja va simţiţi în campanie electorală? În 2005, după 4 aprilie, tot o făceaţi pe salvatorii, umblaţi de mânuţa cu Voronin, apoi cu Topa pe la băncile din Chişinău fiind parteneri de afaceri cu nimeni altul decât Plahotniuc, şi iată în 2015 şi 2016 tot ne salvaţi umblând cu Dodon deja de mânuţa, până l-aţi băgat la Condrița.
Nici nu aţi uscat bine pantalonii de transpiraţie şi deja v-aţi lansat în campanie pentru primărie? Dar să cereţi elementar eliberarea unui om închis pe nedrept nu v-a trecut prin cap? Sau a mai multora, a tuturor chiar? Sau să organizaţi ceva manifestaţii de susţinere?
Am văzut acum mesajul, generos ajutor din partea Dvs. Asta e că şi cum ar fi cineva la pământ şi ar veni un „frate de lupta” şi i-ar trage un glonte în cap, „kontrolinii vistrel v golovu” cum se spune la cei cărora le faceţi servicii după cum se vede, conştient sau inconştient, asta mai târziu vom şti..
Mai seamănă asta cu situaţia când mortul încă nu s-a răcit bine pe laiță, iar rudele deja se ceartă şi încep să îi împartă averea..
Dar mortul nu e mort. Mortul e viu! Şi dacă mortul fiind viu, se mai şi ridică de jos, îţi dai Dumneata demisia, cel puţin pentru laşitate?
Până una altă, nu va urcaţi isteric pe alte scene că vă faceţi de râs şi nu dă bine la electorat, DA, la acei oameni pe care i-aţi numit, va citez: „proștii aceia”. Sau aţi uitat că după ce m-aţi făcut „sukin sin” (fiu de căţea) în PMAN, a două zi va cereaţi scuze şi spuneaţi că asta de fapt nu e părerea Dvs. despre mine, că aţi spus-o aşa la miting „pentru prostii aceia din PMAN”. Să chem persoană să depună o mărturie, sau recunoaşteţi de bună voie?
Nu demisia, dar la moacă trebuie de dat unora, pentru mama cel puţin, dar şi pentru oamenii din PMAN!
P.S.: Într-adevăr toţi cei pro-europeni şi pro-români ar trebui să se unească acum, mai ales după votul ruşinos din Parlament cu „mixtu”, ceea ce e un fel de 4 aprilie 2005, doar că mult mai grav, şi nu aş fi scris nimic din toate astea, dar dacă s-a găsit ieri cineva să mă „salveze” cu demisia... Cum se zice, după cum e bună ziua, aşa e şi mulţumită.
P.P.S: Pentru care mă criticaţi - poate totuşi reuşiţi să observaţi cum cineva încearcă să urce pe „cadavrul” de mine, eu fiind închis, folosindu-se de asta că de postament şi tribună pentru alegeri la primărie? Nu e cinic cumva? Nu ar fi fost firesc o dată măcar în astea două luni să pronunţe cuvântul Libertate? Să bagi cuţitul în spate unui om aflat temporar la pământ asta e o fapta demnă de lider de Platforma „Demnitate şi Adevăr”?
Mai rămâne să se roage să fiu condamnat, că să aibă loc alegerile...
Staţi liniştiţi, procesul se doreşte a fi foarte repede, nici ei nu vor să o lungească tare”.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
