(VIDEO) Usatîi: „Până la anul nou, putem avea alegeri parlamentare anticipate în baza sistemului vechi”. Cum explică politicianul

(VIDEO) Usatîi: „Până la anul nou, putem avea alegeri parlamentare anticipate în baza sistemului vechi”. Cum explică politicianul

După ce au aprobat sistemul electoral mixt al alegerilor în Parlament, preşedintele Igor Dodon şi Vlad Plahotniuc vor încerca să desfăşoare alegeri parlamentare anticipate până la finele acestui an. Pentru a demonstra însă că „respectă” toate recomandările Comisiei de la Veneţia, alegerile vor avea loc în baza sistemului electoral proporţional care a fost până acum. Cel puţin aceasta afirmă preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, potrivit căruia „tandemul Plahotniuc-Dodon” consideră că celelalte formaţiuni politice vor fi luate prin surprindere, iar locurile din viitorul Parlament vor fi împărţite între PD şi PSRM.

Potrivit lui Renato Usatîi, care a avut o intervenţie în direct prin skype, în cadrul unei conferinţe desfăşurate la sediul „Partidului Nostru”.

„Ei vor încerca până la anul nou alegeri a primarului municipiului Bălţi, că am înţeles deja că au toată schema făcută, dar cel mai important lucru care vreau să vi-l spun este că, până la anul nou, putem avea alegeri parlamentare anticipate. Nu degeaba, vă asigur eu, Dodon iese şi spune că toată opoziţia trebuie să se unească, să ceară alegeri anticipate, iar ţinând cont că toate modificările trebuie să aibă loc cu cel puţin un an până la alegeri, dacă vor fi alegeri parlamentare anticipate, ele vor avea loc în baza sistemului vechi”, a menţionat Usatîi, scrie independent.md.

Preşedintele „Partidului Nostru” a ţinut să explice de ce acum „Plahotrniuc, avându-l pe Dodon în buzunar, nu se teme să descfăşoare alegeri chiar şi în baza sistemului vechi”. „Considerând că nimeni în afară de ei nu sunt pregătiţi de alegeri, Plahotniuc i-a spus clar lui Dodon că dacă vor fi presiuni din exterior şi ei vor trebui să renunţe la acel sistem pentru care au votat împreună, în lista candidaţilor lui Dodon după locul 5 în listă, oamenii pregătiţi de Plahotniuc pentru circumscripţii uninominale, aceşti oameni vor fi în lista PSRM”, a spus Renato Usatîi.

„Adică va fi - numărul 5 - Bătrîncea de la „curcan”, numărul 6 - cineva din Briceni, numurul 7 - iar cineva de la socialişti, 8 - de la Plahotniuc şi tot aşa până la numărul 75. Nici măcar Voronin, atunci când toţi spuneau că PCRM conlucrează cu Plahotniuc, Voronin niciodată nu a mers la lucruri atât de murdare ca să ia în lista sa fiecare al doilea candidat din partea lui Plahotniuc”, a conchis liderul „Partidului Nostru”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Austria se opune intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen. Premier: Este nevoie de mai mult timp

Austria se opune intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen. Premier: Este nevoie de mai mult timp

Marina Tauber rămâne în arest la domiciliu. Recursul avocaților, respins

Marina Tauber rămâne în arest la domiciliu. Recursul avocaților, respins

Tax&Customs Podcast: Documentarea tranzacțiilor fiscale

Tax&Customs Podcast: Documentarea tranzacțiilor fiscale

Advertoriale
EXIMBANK — sponsorul de aur al Târgului Internațional de Caritate 2022

EXIMBANK — sponsorul de aur al Târgului Internațional de Caritate 2022

Ești în căutarea decorațiunilor de Crăciun? Vino la METRO, unde găsești tot de ce ai nevoie (FOTO)

Ești în căutarea decorațiunilor de Crăciun? Vino la METRO, unde găsești tot de ce ai nevoie (FOTO)

Fundația Orange ajută femeile din Moldova să dezvolte competențe digitale și antreprenoriale

Fundația Orange ajută femeile din Moldova să dezvolte competențe digitale și antreprenoriale

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Controale consultative și eliminarea „pașaportului albastru”: Ministerul Economiei anunță un pachet de modificări la Codul Muncii
  • 2
    În R. Moldova s-a anunțat concurs pentru proiectarea şi construcţia unor noi centrale electrice
  • 3
    Alaiba propune modificări la Codul Muncii: Fără amenzi pentru antreprenorii care activează mai puțin de trei ani și fără evidența zilnică a orelor de muncă
  • 4
    CSE a dispus revizuirea tarifului la energia electrică. Principalii furnizori urmează să depună cereri la ANRE (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.