Autoritățile japoneze vor să reducă rata sinuciderilor cu cel puțin 30% în următorii zece ani, scrie digi24.ro. Guvernul Japoniei a aprobat, marți, un plan de acțiuni pentru a reduce orele de muncă extremă, unul dintre factorii care mențin societatea niponă într-o veritabilă „epidemie” de sinucideri.
De ani de zile, Japonia ocupă cele mai negre statistici în privința sinuciderilor. Anual, peste 20.000 de persoane își pun capăt vieții, relatează AFP.
Totuși, comparativ cu 2003, când 34.427 de japonezi s-au sinucis într-un singur an, rata este, însă, în scădere.
În planul aprobat, guvernanții precizează că își vor multiplica eforturile de împiedicare a sinuciderilor legate de locul de muncă. De asemenea, precizează Guvernul de la Tokyo, o altă problemă care trebuie combătută este cea legată de hărțuirile de către șefi.
Noul impuls guvernamental vine la doi ani distanță de la povestea tragică a tânărului Matsuri Takahashi. Angajat al celei mai mari agenții de publicitate din Japonia, Dentsu, Takahashi și-a pus capăt zilelor în 2015. Ulterior, o investigrație a scos la lumină faptul că angajații Dentsu lucrau mai mult de 100 de ore suplimentare pe lună.
Moartea tânărului a dus la o enormă presiune mass-media pe guvernanții japonezi.
Ministerul Muncii a dat publicității în luna mai o listă neagră a angajatorilor la nivel național. Peste 300 de companii, inclusiv Dentsu, au fost găsite vinovate de impunerea ilegală de ore suplimentare și de alte forme de încălcări grave la locul de muncă.
Vezi și aceste știri

Veaceslav Ioniță: Riscăm ca reforma învățământului superior să se transforme în cel mai mare proiect imobiliar din istoria Moldovei

Angajații Căii Ferate din Moldova vor primi salarii mai mari cu 89% din 1 iulie

Un deputat rus susține că Insula Șerpilor se află în continuare sub control rusesc: Rusia se gândește să să salveze viețile luptătorilor săi
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
