Vreme extremă în Europa. În Germania a fost declarat cod violet de inundații

Vreme extremă în Europa. În Germania a fost declarat cod violet de inundații
Foto: Reuters

Sunt probleme din cauza vremii în Europa. Germania se confruntă cu inundaţii, după ce în centrul ţării au căzut chiar şi 115 litri de precipitaţii pe metrul pătrat, adică de două ori media lunii iulie. În tot acest timp, Portugalia şi Franţa se luptă cu incendiile de vegetaţie. Peste noapte, 10.000 de persoane au fost evacuate din sudul Hexagonului, scrie digi24.ro.

Meteorologii germani au emis chiar cod violet, mai sever decât cel roşu, pentru câteva districte de la poalele munţilor Harz. În zona munţilor Harz, din centrul Germaniei, ploile au transformat mici pârâuri în torente învolburate, străzile au fost acoperite de ape, zeci de beciuri au fost inundate. În 24 de ore, au căzut chiar şi 115 litri de precipitaţii pe metrul pătrat. Viiturile au adus cu ele gunoaie, resturi, crengi şi alte obiecte de pe versanţi, care au rămas blocate în diguri, sub poduri şi în canalele de scurgere. De cele mai multe ori, oamenii s-au dovedit neputicioşi, mai ales că nici nu au apucat să repare stricăciunile provocate de ploile de săptămânile trecute.

Pompierii s-au declarat neputincioşi: „Nu putem face nimic. Apa vine mai repede decât putem pompa noi afară”.

În schimb, în sudul Europei, incendiile fac probleme.

De mai bine de trei zile incendiile nu le dau pace locuitorilor din vestul Portugaliei. Zeci de hectare de vegetaţie s-au făcut scrum. În lupta cu flăcările au fost trimişi 5.000 de pompieri, o mie de autospeciale şi peste 20 de avioane. 12 localităţi sunt acum în calea focului şi au fost evacuate. În ciuda pericolului, oamenii sunt convinşi cu greu să lase totul în urmă şi să plece.

Incendiile fac prăpăd şi în Franţa. 4.000 de hectare de vegetaţie au fost mistuite de foc în Corsica și în sud-est. 2.000 de pompieri au fost mobilizaţi pentru a lupta cu focul care înaintează rapid spre zonele locuite. Situaţi rămâne alarmantă mai ales pe Coasta de Azur unde zeci de proprietăţi sunt ameninţate de flăcări. Altele au fost deja evacuate.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
„Cu asta e tot pentru ziua de azi”. Ședința CSP, amânată din lipsă de cvorum

„Cu asta e tot pentru ziua de azi”. Ședința CSP, amânată din lipsă de cvorum

SUA: Suspectul atacului armat de lângă Chicago a fost reţinut

SUA: Suspectul atacului armat de lângă Chicago a fost reţinut

Turnul Eiffel, afectat de rugină. Autoritățile planifică o „reparație cosmetică” înainte de Jocurile Olimpice de vară din 2024

Turnul Eiffel, afectat de rugină. Autoritățile planifică o „reparație cosmetică” înainte de Jocurile Olimpice de vară din 2024

Advertoriale
Ești în căutarea unei universități din țară pentru a-ți continua studiile? Află care sunt motivele de a aplica la USC, de la absolvenții de succes ai universității

Ești în căutarea unei universități din țară pentru a-ți continua studiile? Află care sunt motivele de a aplica la USC, de la absolvenții de succes ai universității

Depozitul DINAMICO+ 11% dobândă fixă la EXIMBANK

Depozitul DINAMICO+ 11% dobândă fixă la EXIMBANK

Brandul autohton Linella explorează simțurile gustative și tactile în noua campanie ASMR (VIDEO)

Brandul autohton Linella explorează simțurile gustative și tactile în noua campanie ASMR (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Doliu în Parlament. S-a stins din viață deputata PCRM Elena Bodnarenco
  • 2
    De la 0, până la 34 de mii de lei. Cât a cheltuit Maia Sandu pentru deplasările în străinătate în prima jumătate a acestui an (DOC)
  • 3
    Cum se va reorganiza Blocul Comuniștilor și Socialiștilor în Parlament, după decesul Elenei Bodnarenco (FOTO)
  • 4
    Lumea-n palmă | Finlanda și Suedia în NATO la prețul unor compromisuri, sănătatea planetei sub semnul întrebării și starea democrației din România
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.