Reuters: Europa Centrală și de Est nu mai este o zonă low-cost

Reuters: Europa Centrală și de Est nu mai este o zonă low-cost
Foto: freenode.ro

Pe măsură ce gradul de ocupare se apropie de un nivel record, iar muncitorii cer salarii apropiate de cele din Occident, modelul de creștere economică bazat pe mâna de lucru ieftină este pe cale de dispariție în Europa Centrală și de Est, astfel că guvernele și companiile din regiune trebuie să caute noi zone de creștere, transmite Reuters, citat de agerpres.ro.

Ultimul exemplu în acest sens este greva organizată luna trecută de muncitorii de la o uzină Volkswagen de lângă Bratislava, care a dus la o majorare a salariilor cu 14%. Volkswagen este una dintre marile companii occidentale care au venit în Slovacia, Cehia, Polonia și Ungaria după căderea comunismului în căutare de mână de lucru ieftină. Această migrație spre est a dat naștere unui model economic care a transformat regiunea. Însă, un sfert de secol mai târziu, piața muncii din regiune se confruntă cu un deficit de mână de lucru evidențiat de o rată a șomajului la un minim istoric. În consecință, salariile în Europa Centrală și de Est cresc mai rapid decât în Occident, în frunte fiind Ungaria, cu o creștere anuală de 12,8% în luna martie.

Zoroslav Smolinsky, lider de sindicat la uzină Volkswagen de lângă Bratislava, a început să lucreze aici în 1992, când uzina tocmai fusese cumpărată de Volkswagen. La acea dată câștiga un salariu echivalent cu 75 de euro pe lună, iar astăzi cei 12.300 de salariați Volkswagen din Slovacia câștigă în medie 1.804 euro pe lună. În pofida creșterii spectaculoase, salariile din Slovacia sunt la jumătate față de câștigul mediu al unui angajat Volkswagen din Germania, iar Smolinsky spune că astfel de discrepanțe nu se mai pot justifica.

„Timpurile s-au schimbat. Suntem în UE și trebuie să ținem pasul cu trendurile și să reducem treptat decalajul”, a declarat Zoroslav Smolinsky.

Constructorul auto francez Peugeot și cel sud-coreean Kia au majorat, la rândul lor, salariile în Slovacia, în timp ce producătorii germani Audi și Mercedes se confruntă cu amenințarea unor greve în Ungaria.

Toate aceste măsuri luate de producătorii auto sunt deosebit de importante pentru că industria auto reprezintă partea leului din investițiile străine în Europa Centrală și de Est. De exemplu, diviziile Volkswagen sunt cele mai mari companii în Slovacia și Cehia, iar Slovacia a devenit cel mai mare producător auto din lume în termeni de autovehicule produse per capita.

Analiștii de la banca rusească de investiții Renaissance Capital sunt de părere că investitorii străini nu vor abandona actualele proiecte pe care le au în regiune, dar este posibil ca noile investiții să meargă în altă parte.

„Niciodată Europa Centrală nu va mai oferi ceea ce oferea în anii 1990” se arată într-un raport elaborat de economiștii Renaissance Capital.

Pentru a contracara creșterea costurilor, companiile au început să ia măsuri pentru a îmbunătăți productivitatea via metode precum creșterea gradului de automatizare, susțin directorii de companii, factorii de decizie și analiștii. Însă, pe termen lung, unele companii ar putea să se îndrepte spre alte țări în căutarea de mâna de lucru mai ieftină.

De exemplu, Volkswagen a avertizat că ar putea ocoli Slovacia pentru viitoarele sale investiții. O nouă creștere semnificativă a salariilor „ar pune în pericol stabilitatea locurilor de muncă”, a avertizat Lucia Kovarovic Makayova purtătoarea de cuvânt de la Volkswagen Slovakia.

Citește continuarea pe agerpres.ro.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Republica Moldova va primi un grant în valoare de trei milioane de euro. În ce domenii vor fi folosiți banii

Republica Moldova va primi un grant în valoare de trei milioane de euro. În ce domenii vor fi folosiți banii

Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Convorbiri la tarife naționale în tot spațiul UE? Autoritățile negociază excluderea tarifelor de roaming pentru țara noastră
  • 2
    Cercetătorii ar putea construi o centrală în spațiu pentru a trimite electricitate pe Pământ
  • 3
    TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul
  • 4
    Papa Francisc: „Mă rog pentru liderii din Ucraina. A lor e datoria să ia decizii în perspectivă pentru pace”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.