(UPDATE 14.20) Diferența de număr a proiectului votat în Parlament și cel indicat în Decretul semnat de președintele Igor Dodon este explicată de procedura de numerotare a proiectelor de legi când se înregistrează în Parlament și numărul legilor adoptate. AGORA a revenit cu un articol explicativ separat la acest subiect. (ORA 14.00) Săptămâna trecută Parlamentul a aprobat în lectură finală modificarea sistemului electoral, iar președintele Igor Dodon, la doar câteva ore a anunțat că a și promulgat Legea. În Decretul semnat de șeful statului însă cu totul alt număr al legii decât proiectul votat în plen și anunțat de speakerul Andrian Candu.
Pas cu pas: Cum ajunge o inițiativă legislativă să devină lege în toată puterea
Votul în favoarea proiectului care schimbă sistemul electoral din proporțional în mixt s-a petrecut fulminant, în timp ce unii deputați părăseau sala, iar alții cereau pauză. Rapid, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a cerut să fie făcută numărătoarea și să se purceadă la vot. În momentul votului, în plen erau prezenți 77 din cei 98 de deputați care au venit la muncă în ziua de 20 iulie 2017.
„74 de voturi. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative, numărul 60 din 14 martie 2017, proiect ce se referă la schimbarea sistemului electoral, a fost votat în a doua lectură și ultima. Vă mulțumesc tuturor și succese în continuare”, a anunțat Andrian Candu din prezidiul Parlamentului.
Dacă analizăm ordinea de zi a ședinței Parlamentului din 20 iulie, observăm că proiectul privind modificarea sistemului electoral întradevăr a fost cel anunțat de Candu.
Ce a promulgat președintele?
La doar câteva ore de la decizia Parlamentului, președintele Igor Dodon, a anunțat că a și promulgat Legea.
„Câteva clipe în urmă am promulgat Legea cu privire la trecerea la sistemul electoral mixt. Felicit toți cetățenii Republicii Moldova cu această ocazie. Consider că începe o nouă filă în istoria modernă a Republicii Moldova. Vom munci în continuare pentru atingerea tuturor obiectivelor anunțate. Moldova are viitor”, a scris atunci pe Facebook șeful statului.
„Se promulgă Legea nr. 154 din 20 iulie 2017 pentru modificarea și completarea unor acte legislative”, se arată în Decretul prezidențial, poza căruia șeful statului a anexat-o la postarea sa de pe Facebook.
Ce apare în Monitorul Oficial
În ediția de vineri a „Monitorului Oficial” a fost publicat atât Decretul semnat de președintele Dodon privind promulgarea Legii „154”, cât și legea în sine.
Vezi și aceste știri

O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina

SUA oferă Ucrainei mai multă muniție pentru sistemul HIMARS în cadrul unui nou pachet de ajutor în valoare de 820 de milioane de dolari

Un tânăr a decedat în urma unei explozii produse într-un apartament din sectorul Botanica
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
