Pe 26 iulie curent, pe strada Haltei din sectorul Centru al Capitalei, un echipaj mobil 902 a observat un automobil de model Dacia Logan, ce ar aparține unei companii de taxi, parcat dubios pe o margine de stradă. La apropierea polițiștilor de automobil, pe bancheta din spate a fost depistat taximetristul, în vârstă de 41 ani, care și-ar fi injectat substanțe narcotice.
La fața locului a fost solicitată grupa operativă, pentru a documenta circumstanțele și a acumula probele corespunzător. Astfel, expertul criminalist a depistat trei pachețele cu praf de culoare cafenie, precum și două seringi utilizate. Este de menționat că, bărbatul se afla la serviciu, însă n-ar fi putut oferi explicații constructive în contextul celor depistate de polițiști. Toate probele au fost sigilate și ridicate, pentru expedierea ulterioară la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP, iar individul supus ulterior unei expertize de stabilire faptului consumului de droguri.
Conform legislației penale în vigoare, suspectul riscă să fie sancționat cu amendă în mărime de la 15 000 lei la 21 000 lei sau închisoare de la 2 la 5 ani.
Totodată sunt desfășurate acțiuni speciale de investigații pentru a identifica eventualii complici ai individului. Despre caz, va fi sesizată și administrația companiei de taxi a cărei angajat s-a dovedit a fi, pentru luare de atitudine, având în vedere că, șoferii sunt antrenați la transportarea cetățenilor.
Vezi și aceste știri

Radu Marian, despre prețul la ulei: După calculele noastre, nu ar trebui să fie mai mare de 35 de lei

Ministrul Justiției a explicat de ce a avut o opinie separată concordantă în privința activității lui Stoianoglo
