
Rogozin indignat de interzicerea participării artiștilor ruși la manifestațiile din Transnistria
Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin a solicitat Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova să intervină în situația privind interzicerea participării artiștilor ruși la manifestațiile dedicate aniversării misiunii de menținere a păcii în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, transmite Agora cu referire la tass.ru.
・
„Am solicitat Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova să se implice imediat în soluționarea problemei”, a scris vicepremierul rus pe o rețea socială.
Anterior, artiștii ruși, și anume Dmitri Dunaev, Laisan Mingazova, Lidia Muzaleeva, Irina Maslova și Vladimir Badoevici Gasoean au fost reținuți pe aeroportul din Chișinău. Artiștii susțin că au zburat într-o misiune de caritate în Transnistria.
„O adunătură de scandalagii. Cum să-i numești altfel? De cine s-au speriat? De artiști! Oare reprezintă ei o amenințare pentru integrarea europeană! E o situație foarte urâtă, ba chiar rușinoasă”, a mai scris Rogozin.
Amintim că ieri, ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova Farit Muhametşin a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene în legătură cu preconizatele manifestaţii prilejuite de aniversarea a 25 de ani de la începutul operaţiunii de menţinere a păcii în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.