PLDM solicită PDM-ului să retragă sistemul mixt din Codul electoral și să înlăture carențele în dialogul cu Uniunea Europeană. „Ne întoarcem vertiginos în trecutul opac din care ne-am rupt în 2009”, se menționează în comunicatul formațiunii. „Reprezentanții Partidului Liberal Democrat din Moldova uită că au desfășurat o amplă campanie de colectare a semnăturilor de la cetățeni pentru schimbarea sistemului electoral”, este replica Partidul Democrat.
Extras din comunicatul PLDM
„Alianța arogantă și distructivă PD-PSRM a pus sub riscul suspendării facilitățile de care beneficiază cetățenii moldoveni. Pentru propria perpetuare la putere, ei sunt gata să sacrifice o țară, un popor, generațiile viitoare. Pozițiile dure exprimate de exponenții celor mai influente forțe politice din Europa: PPE și ALDE, criticile aduse de înalți comisari europeni par să nu-i deranjeze pe cei care se autointitulează pro-europeni, dar, de fapt, lucrează mână în mână cu porta-vocile altui stat.
Niciodată până acum relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană nu au fost atât de încordate și fragile. Guvernarea a reușit cu succes să discrediteze demersul european al țării noastre, refuzând să țină cont de recomandările partenerilor de dezvoltare și sfidându-i în cel mai direct mod. Atenționările dure din partea europenilor vor fi urmate, fără echivoc, de acțiuni la fel de tranșante și concrete.
În aceste condiții, solicităm partidului de guvernământ să-și reconsidere pozițiile, să revină în cadrul legal, al normelor democratice și al statului de drept, să retragă sistemul mixt din Codul electoral, să înlăture carențele în dialogul cu Uniunea Europeană și să îndeplinească condiționalitățile celor mai importante instituții europene privind combaterea corupției, independența justiției, respectarea sistemului parlamentar pluripartit, etc. Există suficiente mecanisme de a relua dialogul cu UE și de a evita consecințele dezastruoase pentru cetățeni ale reevaluării Acordului de Asociere și stopării finanțării Republicii”.
Reacția PDM
„PLDM a votat schimbarea sistemului electoral în 2013 și l-a lăudat de nenumărate ori, inclusiv prin vocea actualui său lider, pe atunci analist, care le explica oamenilor cât de important este acest sistem pentru o nouă clasă politică, pentru modernizarea clasei politice. Și-au bătut încă o dată joc de oameni? PLDM este partidul care a dezamăgit cel mai mult oamenii tocmai prin astfel de proiecte lansate și apoi abandonate. Schimbarea sistemului electoral a fost promovată în fiecare campanie electorală de PLDM (inclusiv de Maia Sandu când a candidat pe listele acestui partid), iar oamenii au votat acest partid inclusiv pentru această promisiune, rămasă neîndeplinită de fiecare data.
Astăzi, PDM vine să repare această nedreptate, făcută cetățenilor timp de ani de zile și să îndeplinească promisiunea de schimbare a sistemului electoral, făcută de majoritatea partidelor, inclusiv de PLDM în modul cel mai insistent”.
Vezi și aceste știri

Inițiativă legislativă: Amenzi de până la 13 mii de lei pentru angajatorii care nu reacționează în caz de sesizări de hărțuiri sexuale

Litvinenco propune un proiect de lege prin care o persoană să fie investigată penal în lipsa acesteia

Lituania va oferi Ucrainei încă 40 de unități de tehnică militară
Advertoriale

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team

Tork - brandul Nr.1 în Europa - acum și în Moldova. Unde pot fi găsite cele mai căutate produse și soluții profesionale de igienă
