Cea mai scumpă frază din lume a costat până acum 1,2 trilioane de euro
Cea mai dramatică și mai scumpă frază din lume - „Whatever it takes”, propunțată de președintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi a costat până acum 1,2 trilioane de euro, dar care a salvat euro de la dezintegrare și Europa de o stagnare economică, scrie zf.ro.
・
Pe 26 iulie 2012, la Londra, italianul Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene, a ținut unul dintre cele mai importante discursuri din istoria Europei.
El a promis în fața întregii lumi, în fața piețelor financiare, că va face tot ce este nevoie - whatever it takes - pentru a menține euro, o monedă pe care multă lume o vedea prăbușită și dispărută, pentru a salva statele slabe ale Europei și a menține zona euro și Uniunea Europeană, pentru a rezolva crizele de lichiditate din Grecia, Cipru, Portugalia, Italia, Spania, care amenințau să distrugă euro și zona euro, pentru a nu lăsa economia Europei să se afunde într-o stagnare milenară, pentru a readuce economia pe creștere și pentru a readuce încrederea lumii în Europa.
Din acel moment, Europa a luat un alt curs, reușind după cinci ani să revină pe creștere, zona euro și Uniunea Europeană să se întărească, încrederea europenilor în economia Europei să ajungă la cel mai mare nivel văzut vreodată.
Cu toată opoziția Germaniei, cea mai puternică țară din UE, Draghi, un bancher crescut la americanii de la Goldman Sachs, cea mai influentă bancă de investiții din lume, a avut curajul să pună pe masă, până acum, 1,2 trilioane de euro, adică 1.200 de miliarde de euro, pentru ”whatever it takes”.
Ironic, nemții sunt principalii beneficiari ai programului BCE de relaxare monetară, adică de printare de bani, Germania înregistrând cea mai solidă poziție economică din toată istoria ei, cu cel mai redus șomaj și cele mai mari exporturi din lume.
Injecțiile de lichiditate au dus la scăderea dobânzilor în toată Europa, Euribor-ul ajungând chiar negativ, sub zero.
Dobânzile la care se împrumutau în vara lui 2012 Italia și Spania, țări deasupra cărora planau vulturii, fiind pe lista de atac după Grecia, de 5-6% pe an la euro, au coborât la 0-1%, dar mai mult decât atât, lichiditatea în exces a permis refinanțarea fără probleme a datoriilor.
Din 26 iulie 2012, aproape nicio țară, bancă sau companie mare din UE nu a mai avut probleme pe piață în a se împrumuta. Băncile grecești au fost salvate, ceea ce le-a permis începerea proceselor de restructurare.
România a beneficiat și ea direct de decizia istorică a lui Draghi, reușind să aibă cea mai bună perioadă economică din ultimii 30 de ani, poate chiar din ultimii 80 de ani.