
Unii agricultori pot rămâne fără subvenții la tehnică din cauza importatorilor care nu oferă prețuri de referință
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că întâmpină dificultăți la etapa autorizării subvențiilor pentru tehnică agricolă din cauza lipsei termenului de referință. Astfel, dacă importatorii, producătorii sau dealerii nu vor furniza aceste informații, agricultorii nu vor putea primi subvenții pentru tehnica respectivă.
・
Potrivit informației prezentate de AIPA, a fost lansat procesul de autorizare a dosarelor depuse de producătorii agricoli la submăsurile 1.3 și 2.4 din Regulamentul de subvenționare.
Autorizarea dosarelor este efectuată prin prisma prețurilor de referință prevăzute la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 276 din 16 decembrie 2016 cu privire la principiile de subvenționare a producătorilor agricoli, precum și prevederilor Metodologiei privind stabilirea prețurilor de referință la calcularea subvenției pentru tehnica, utilajul și echipamentul agricol, aprobată prin Ordinul fostului Minister al Agriculturii și Industriei Alimentare nr. 59 din 06 aprilie 2017.
Prin urmare, AIPA la acest moment întâmpină dificultăți la etapa autorizării plăților din lipsa în Registru a prețuirilor de referință pentru unele tipuri de tehnică agricolă, în pofida multiplelor ședințe organizate de fostul Minister al Agriculturii și Industriei Alimentare cu producătorii/importatorii/dealerii de mașini, utilaje și echipamente agricole în vederea punerii în aplicare a normei respective.
Astfel, în cazul în care producătorii/importatorii/dealerii de mașini, utilaje și echipamente agricole nu vor înregistra prețurile de referință la tehnica produsă sau importată dosarele producătorilor agricoli care au solicitat subvenții pentru astfel de tehnică vor fi respinse, se menționează în comunicatul Ministerului Agriculturii și Industriei.
Pentru depășirea situației create, le solicităm producătorilor/importatorilor/ dealerilor care nu au înregistrat până în prezent prețul de referință în Registru, să depună cererea la AIPA în termeni cât mai restrânși, dar să nu depășească 7 zile calendaristice, recomandă cei de la agenție.