Site-ul Ministerului de Justiție va putea fi accesat și în limba rusă

Site-ul Ministerului de Justiție va putea fi accesat și în limba rusă

Ministerul Justiției a lansat versiunea în limba rusă a secțiunii „Noutăți" de pe site-ul oficial. Cetățenii vor fi informați despre activitățile și proiectele relevante ale instituției prin comunicate de presă bilingve. Astfel, s-ar intenționa comunicarea cu un segment mai larg al societății, mass-mediei din Moldova și de peste hotarele țării.

„Am decis să oferim posibilitatea publicului larg, vorbitor de limbă rusă, să se informeze din prima sursă fără impedimente. Cred că acest fapt benefic va contribui la prevenirea şi eliminarea discriminării în societate pe criteriu de limbă vorbită. Experții în domeniu susțin că o comunicare eficientă distruge barierele lingvistice, ea fiind promovată în primul rând de mass-media”, a afirmat ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.

În curând ar urma să fie lansată și versiunea în limba engleză a site-ului oficial al Ministerului Justiției.

Publicitate

„Această inițiativă am formulat-o încă acum un an și între timp au fost găsite soluțiile. Vreau să mulțumesc pentru susținere în acest sens colegilor, voluntarilor și contez pe ajutorul lor în viitor. Cred că astfel, informațiile noastre vor fi reflectate uniform în presa de la noi, inclusiv cea de limbă rusă. Vom lansa, în curând, și versiunea în engleză a site-ului justice.gov.md”, menționează șeful serviciului de presă al Ministerului Justiției, Rodion Guștiuc.

Limba rusă are în Republica Moldova statutul de „limbă pentru comunicare interetnică". Potrivit datelor ultimului Recensământ, din 2014, limba rusă este vorbită de 14,1% din populația țării, ceea ce înseamnă aproximativ 400 mii de cetățeni.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal