Deranjat de „datul din deget” al lui Dodon. Candu: Degetele arătate pot fi rupte la un moment dat

Deranjat de „datul din deget” al lui Dodon. Candu: Degetele arătate pot fi rupte la un moment dat

Andrian Candu se arată deranjat de-a binelea de „atitudinea, comportamentul, datul din deget și ieșirile emoționale” ale șefului statului. În cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, președintele Parlamentului a declarată că își pune întrebarea „dacă dl Dodon este într-adevăr președintele Republicii Moldova, dacă este președintele cetățenilor R. Moldova, și dacă dorește să apere cu adevărat interesele R. Moldova”.

Candu a criticat comportamentul lui Dodon, în special legat de „sărbătoarea” organizată recent în stânga Nistrului, la care șeful statului urma să participe alături de Dmitri Rogozin, pe care a calificat-o drept „lipsă de consecvență și atitudine stranie din partea președintelui”.

„Pe lângă faptul că ar fi participat la evenimente pe care noi nu le agreăm, cu siguranță nu ne-ar aduce niciun beneficiu să participăm la celebrări și să stăm alături de așa-numitele autorități din Transnistria. Mai mult ca atât, decizia de a oferi distincții celor care inclusiv au luptat împotriva RM și a cetățenilor noștri în conflictul din 1992 depășește orice limită”, a spus oficialul.

Publicitate

„Dl Dodon știa de decizia autorităților de a nu autoriza aceste evenimente, știa că dl Rogozin cel mai probabil nu va ajunge la Chișinău, sau dacă va ajunge, cu siguranță nu va participa la aceste evenimente. Dar amenințările și datul din deget al dlui Dodon s-ar putea să presupună încălcare de Constituție”

Autor:

„Și nu-i stă bine unui președinte să amenințe mai ales cu proteste de stradă împotriva unor politici care nu fac altceva decât să aducă un respect față de țară.

Rămâne un mare semn de întrebare atitudinea și comportamentul dlui Dodon, mai ales când e vorba de apărarea intereselor altui stat. Dar de faptul că la aeroport au protestat cetățeni împotriva lui Rogozin: păi domnule Dodon, dreptul cetățenilor de a protesta este stabilit în Cosntituție”, a mai spus Candu.

„Altele ne interesează în privința lui Dodon, legate de atitudinea și comportamentul lui, de ieșirile emoționale, de datul din deget, care sunt departe de competențele pentru președintele RM într-o republică parlamentară. Atenție, că degetele arătate pot fi și rupte la un moment dat”, a încheiat democratul.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal