
Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat de Ministerul rus de Externe: Veți primi un răspuns „adecvat”
Ministerul Afacerilor Externe din Federația Rusă l-a convocat miercuri pe ambasadorul Republicii Moldova, Andrei Neguța după ce vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a fost declarat persona non-grata pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, Moscova promite că autoritățile de la Chișinău „vor primi un răspuns adecvat”, transmite Agora cu referire la un comunicat de presă al Ministerului rus de Externe.
・
Secretarul de stat, viceministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Grigori Karasin și-a exprimat protestul ferm în legătură cu decizia Guvernului Republicii Moldova de a declara persona non-grata pe viceprim-ministrul rus, Dmitri Rogozin.
„Partea rusă în ultimii ani consecvent lucrează asupra dezvoltării relațiilor active cu Republica Moldova. Au fost luate măsuri în domeniul economic, în sfera migrației, precum și în alte direcții ale cooperării bilaterale”, se spune în comunicat. Totodată, Ministerul rus de Externe a calificat drept „iresponsabile” măsurile luate de Chișinău, care au drept scop „să submineze relațiile bilaterale moldo-ruse”.
Moscova se arată „indignată” de decizia luată de Chișinău care „va primi un răspuns adecvat”.
Potrivit sursei, „astfel de acțiuni periculoase ar putea avea un efect destabilizator grav asupra situației atât în regiune cât și în Europa”.
Astfel, „politicienii moldoveni agravează artificial situația în jurul reglementării conflictului transnistrean”.
Amintim că astăzi, Guvernul de la Chișinău l-a declarat pe vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin, persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova.