
Candu, despre sindrofiile lui Dodon la Condrița: El e stăpân acolo, e treaba lui
Președintele Parlamentului Andrian Candu spune că șeful statului poate organiza evenimente de familie la reședința de la Condrița. Potrivit speakerului, aceasta este casa lui Dodon pe durata mandatului.
・
„Există o legislație care îi oferă președintelui Republicii Moldova o reședință. Este reședința de la Condrița. Indiferent că e vorba de Dodon sau Timofti, toți președinții au avut acest domiciliu temporar pe durata mandatului. Dacă dumnealui s-a mutat acolo cu familia, evident poate să-și organizeze evenimentele de familie. Dumnealui decide, el e stăpân în această casă pe perioada mandatului. E treaba dumnealui”, a declarat Candu.
În context, șeful Legislativului a ținut să precizeze că sunt alte aspecte din atitudinea și comortamentul președintelui care ridică semne de întrebare. Potrivit lui Candu, acest comportament, precum datul din deget, este departe de competențele președintelui RM într-o republică parlamentară.
Amintim că acum două săptămâni șeful statului a organizat o petrecere de familie la reședința de stat de la Condrița. Ulterior, președintele a declarat că nu a încălcat în niciun fel legislația. „Această locațiune este o casă de serviciu. Este locul de trai al președintelui RM pe durata mandatului”, a declarat Dodon.
Procuratura Anticorupție a anunțat că s-a autosesizat pe marginea evenimentului privat, organizat la vila prezidențială de la Condrița. Dar, nu a mai revenit cu detalii ulterior.