Liberalii au instalat două corturi în PMAN, pentru a păzi „Piatra Comemorării Victimelor Regimului Totalitar Comunist”. Asta după ce liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că președintele Igor Dodon ar dori să demoleze piatra și să o ducă la Moscova.
„Din surse demne de încredere, președintele vrea să demoleze această piatră până la sărbătorile din august, să o transforme în pietriș și să o ducă în piața roșie, ca dovadă că este slugă a Cremlinului. Nu știu cum poate să facă asta, trebuie să-i fie rușine, în special că în satul Sadova, de unde este originar, au fost deportați mulți oameni, inclusiv și cu familia Dodon. Cine nu-și cunoaște istoria, o repetă”, a spus Mihai Ghimpu.
Liderul PL a notat că piatra ar urma să fie păzită 24 din 24 de ore, de voluntari și membri liberali.
„Noi nu vom permite ca acest lucru să se întâmple. Iată de ce am instalat aici două corturi pentru a păzi această piatră, împreună cu voluntarii, membrii PL care au fost de acord. Am adus și băieți care practică sportul, ca să nu încerce cineva să-și arate mușchii. Totul e organizat la nivel, așa cum trebuie”, a conchis Ghimpu.
Vezi și aceste știri

O fostă profesoară de istorie a devenit prima femeie care conduce o unitate de artilerie a Forțelor Armate ale Ucrainei

Valentin Lastavețchi, magistrat al Judecătoriei Chișinău, s-a stins din viață
