Spania a fost invadată de turiști. Localnicii organizează proteste

Spania a fost invadată de turiști. Localnicii organizează proteste

Spania se bucură de o afluență de turiști străini fără precedent. Deși contribuie semnificativ la dezvoltarea economică, există localnici și membri ai unor organizații radicale care cred că sunt prea mulți și ar trebui descurajați. Așa că au organizat câteva proteste ilegale la Barcelona și Mallorca. Între timp, agenții de securitate din aeroportul El Prat din Barcelona au intrat în grevă, scrie capital.ro.

Agenții se opresc 4 ore pe zi, iar din 14 august vor intra în grevă generală, pentru că vor reducerea schimburilor actuale care ajung și la 16 ore.

Dacă greva agenților de securitate le strică planurile celor care pleacă în vacanță, nici turiștii străini care vin în Spania nu scapă de probleme.

Publicitate

Turiștii care petreceau câteva momente liniștite în portul din Mallorca s-au trezit în mijlocul unui protest.

Proteste față de numărul mare de turiști au mai fost și la Barcelona, unde un grup de mascați a oprit un autocar cu turiști britanici, dar autoritățile spaniole sunt conștiente de importanța turismului și promit măsuri.

În contextul politic din Orientul Mijlociu, Peninsula Iberică a devenit cea mai vizitată regiune din lume, iar turismul produce peste 11 la sută din PIB-ul Spaniei.

Numai în luna iulie, turiștii străini au cheltuit peste 9 miliarde de euro.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal