Un studiu recent rescrie tot ce ştim despre formarea elementelor grele în univers

Un studiu recent rescrie tot ce ştim despre formarea elementelor grele în univers

Astronomii de la Universitatea California din San Diego precizează că elementele precum aurul, platina sau uraniul (şi orice element mai greu decât fierul) s-au format ca rezultat al transformării stelelor masive şi a exploziilor de supernovă asociate sau a unirii stelelor binare.

George Fuller, astrofizician şi profesor de fizică ce direcţionează Center for Astrophysics and Space Sciences la UC San Diego, a precizat că „este nevoie de un altfel de furnal pentru a crea aurul, platina, uraniul şi orice alt element mai greu ca fierul. Aceste elemente s-au format cel mai probabil în medii pline cu neutroni”, scrie descopera.ro.

Într-o lucrare publicată pe 7 august în jurnalul Physical Review Letters, Fuller împreună cu alţi doi astrofizicieni de la UCLA - Alex Kusenko şi Volodymyr Takhistov - au elaborat o altă metodă prin care stelele ar fi produs aceste elemente grele: mici găuri negre care au venit în contact cu stelele neutronice, scrie Science Daily.

Existenţa găurilor negre mici este speculativă, dar mulţi astronomi susţin că acestea puteau fi un produs secundar al Big Bang-ului şi pot forma acum o fracţie din materia întunecată.

Dacă aceste mici găuri negre corespund cu distribuţia materiei întunecate în spaţiu şi co-există cu stelele neutronice, Fuller şi colegii săi susţin că pot avea loc fenomene fizice interesante. Aceştia au precizat că, în unele situaţii rare, o stea neutronică va captura o asemenea gaură neagră, iar aceasta din urmă va devora steaua din interior. Acest proces violent poate duce la ejectarea unei materii extrem de dense. „Pe măsură ce stelele neutronice sunt devorate, acestea se rotesc şi emană materie rece neutronică, ce se decomprimă şi se încălzeşte, producând aceste elemente”, adaugă Fuller.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.