S-a inventat metoda prin care orice rană poate fi vindecată printr-o simplă atingere

S-a inventat metoda prin care orice rană poate fi vindecată printr-o simplă atingere
Foto: antena3.ro

Cercetatorii de la Universitatea de Stat din Ohio au inventat un nanocip care poate vindeca orice rană printr-o singură atingere. Dispozitiv revoluționar poate dezvolta celule noi în corpul pacientului, acționând la nivelul pielii.  Potrivit Libertatea.ro, această tehnologie ar putea deschide o serie de noi opțiuni de tratament, precum și noi uși în medicină.

Tehnologia este cunoscută sub numele de Tissue Nanotransfection (THT). Aceasta presupune utilizarea unui cip pe bază de nanotehnologie și plasarea acestuia pe pielea unui pacient. Prin intermediul acestui cip se poate converti o celulă adultă de la un tip la altul, printr-o simplă schimbare a sarcinii electrice. Procedura este neinvazivă.

„Prin utilizarea noii tehnologii de nanocipuri, organele rănite sau compromise pot fi înlocuite”, a explicat Dr Chandan Sen, unul dintre coordonatorii studiului. „Am arătat că pielea este un teren fertil în care putem crește elementele oricărui organ care este în scădere“.

Dispozitivul nu a fost încă testat pe om, dar s-a dovedit a fi un real succes pe șoareci și porci. La un șoarece cu leziuni la picioare, în decurs de o săptămână, cipul a provocat reapariția vaselor de sânge active, iar în a doua săptămână piciorul a fost salvat. De asemenea, a ajutat soarecii răniți la creier să se recupereze în urma unui accident vascular cerebral.

Potențialul une astfel de tehnologii este uriaș. Ar putea ajuta la repararea țesutului rănit sau chiar la restabilirea funcției țesutului îmbătrânit al organelor, al vaselor de sânge sau al celulelor nervoase.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
INTERVIU | Serghei Șmîgaliov, directorul reprezentanței SPAN în Moldova: Aducem noi soluții cloud și servicii IT

INTERVIU | Serghei Șmîgaliov, directorul reprezentanței SPAN în Moldova: Aducem noi soluții cloud și servicii IT

Gazprom cere ultimativ achitarea avansului pentru consumul de gaze  până pe 20 ianuarie. Guvernul ia în calcul o nouă stare de urgență

Gazprom cere ultimativ achitarea avansului pentru consumul de gaze până pe 20 ianuarie. Guvernul ia în calcul o nouă stare de urgență

Proiectul privind creșterea compensațiilor la energie termică, înregistrat în Parlament. Când va fi votat în plen

Proiectul privind creșterea compensațiilor la energie termică, înregistrat în Parlament. Când va fi votat în plen

Advertoriale
Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 2
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
  • 3
    Dodon, despre proiectul politic al lui Ceban: Primarul nu a consultat și nu trebuie să consulte cu noi această decizie
  • 4
    Gavrilița a anunțat că mâine va avea loc prezentarea noului vicepremier pentru Reintegrare. Cine ar putea fi acesta
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.