„Sunt doar un mim” sau „mim la petrecerea ta anonim” - astfel se caracterizează Eduard Cernat, artistul înnăscut și omul pentru care spectatorul este rege. Chiar din anul doi de facultate încântă spectatorii pe scene improvizate. Mimicile, gesturile și buna dispoziție sunt principalele ingrediente din pantomima lui Eduard, scrie EA.md.
Într-un domeniu cum este cel teatral, e greu spre imposibil să mai aduci inovație, să faci ceva ce nu s-a mai făcut. Eduard Cernat a reușit, prin spectacolul său, să de-a viață mimicilor feței așa cum nu ne-am fi gândit vreodată că se poate. Costum special, machiaj definit spre clovn, fără vorbe, doar gest și bună dispoziție - un mim poate chiar mai mult de atât.
„Pantomima mea este o tăcere plină de energie!”, spune Eduard și își continuă fiecare gând cu altele câteva, doar că exprimate prin limbajul feței și al corpului.
Eduard e actorul care a crescut cu un profund respect față de actul artistic, față de scenă, de cei nevăzuți din spatele ei și față de spectator. Tot ceea ce oferă oamenilor se codifică într-un stil de artă, în simboluri, în sugestii şi mişcări. De când și-a pus în valoare hobby-ul, tânărul actor vrea să demonstreze că după zeci de ani în care arta mimului a fost pe cale de dispariție, acum ea poate fi reînsuflețită. De toate se ocupă singuri, fără a apela la ajutoare: de la make-up și până la scenariile evenimentelor la care participă.
„A fost o pasiune care cumva m-a menținut pe linia de plutire, m-a ținut în țară, m-a ținut în domeniu… Mai curând e un hobby, nu tocmai carieră. Eu nu am plecat de la meserie, eu doar i-am dat mai mult zâmbet. Când faci ceea ce-ți place te motivează, te face mai fericit… altfel riști ceea ce riscă foarte mulți actori - să nu mai fii”, mărturisește mimul pentru EA.md.
Lucrează cu o echipă tânără de actori profesioniști care depăşesc condiţia mimului la fiecare eveniment la care participă, la fel ca şi statuile vivante care sunt adevărate fenomene artistice. Creează un spectacol fascinant la orice eveniment: zile de naştere, expoziţii, ceremonii şi impresionează chiar și pe cel mai pretenţios public. Statuietele vivante sunt cele care surprind foarte mult și în cel mai neașteptat moment acestea pot învia şi interacţionează cu invitaţii pentru a degaja atmosfera.
Citește continuarea pe EA.md.
Vezi și aceste știri

O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina

SUA oferă Ucrainei mai multă muniție pentru sistemul HIMARS în cadrul unui nou pachet de ajutor în valoare de 820 de milioane de dolari

Un tânăr a decedat în urma unei explozii produse într-un apartament din sectorul Botanica
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
