Decesele din cauza cancerului la colon sunt în creştere

Decesele din cauza cancerului la colon sunt în creştere
Foto: Descoperă

Conform unui nou studiu al American Cancer Society, adulţii din Statele Unite mor de cancer la colon şi rectal într-un ritm mai mare în jurul vârstei de 50 de ani, vârsta la care se încep analizele menite să depisteze această boală.

„Deoarece analizele de rutină nu sunt recomandate adulţilor sub 50 de ani, cancerele găsite în adulţii mai tineri sunt de obicei în stare avansată, deci mai mortale”, precizează Dr. James Church, chirurg la Clinica Cleveland din Ohio.

Church, care nu a fost implicat în acest studiu, precizează că a văzut această creştere la pacienţii săi.

Noul studiu, publicat recent în jurnalul medical JAMA, vine ca urmare al altuia care analiza incidenţa cancerului de colon la adulţii americani care au sub 50 de ani, susţinând că vârsta recomandată de începere a analizelor trebuie să fie mai mică, scrie CNN citat de site-ul Descoperă

Totuşi, motivul care a dus atât la creşterea incidenţei cât şi la creşterea numărului de decese rămâne neclar.

Astfel, experţii au descoperit că deşi rata de mortalitate cauzată de cancerul colorectal la persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 54 de ani a scăzut din 1970 până în 2004, nivelul a început să crească cu anual cu 1% din 2004 până în 2014.

De asemenea, Rebecca Siegel, autoarea principală a acestui studiu, susţine că incidenţa crescută nu are de-a face cu tehnicile mai bune de depistare a bolii, pentru că acest lucru ar fi însemnat cel puţin o stagnare a numărului de decese, sau chiar o reducere.

Acest rezultat este îngrijorător, întrucât cancerul colorectal este a treia cauză de deces asociată cancerului la femei şi a doua la bărbaţi, în Statele Unite. La nivel global, cancerul colorectal este al treilea cel mai răspândit tip de cancer.

Aşadar, mizele principale sunt găsirea unei metode care să depisteze cancerul la timp şi aflarea motivului care a dus la această creştere în ocurenţă şi în deces. Un motiv suspectat de experţi este alimentaţia nesănătoasă, dar este nevoie de studii suplimentare pentru a stabili dacă acesta este vinovatul sau cel puţin principalul vinovat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Dodon oferă detalii despre perchezițiile făcute în casa sa: „Față de mine făceau poze la diferite documente, iar la câteva minute distanță apăreau în presă”

Dodon oferă detalii despre perchezițiile făcute în casa sa: „Față de mine făceau poze la diferite documente, iar la câteva minute distanță apăreau în presă”

Un aeroport din SUA reciclează uleiul de gătit. În ce scopuri este folosit ulterior

Un aeroport din SUA reciclează uleiul de gătit. În ce scopuri este folosit ulterior

O clădire din centrul capitalei, în flăcări. Pompierii au evacuat șase persoane

O clădire din centrul capitalei, în flăcări. Pompierii au evacuat șase persoane

Advertoriale
Răcorește-te cu METRO! Ce electrocasnice și accesorii frigorifice poți găsi în rețeaua de magazine (FOTO)

Răcorește-te cu METRO! Ce electrocasnice și accesorii frigorifice poți găsi în rețeaua de magazine (FOTO)

Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Gazul din Moldova, la fel de scump ca în Suedia. Cât costă un metru cub la vecini și în alte țări de pe continentul european
  • 2
    Comisia Europeană a prezentat un plan pentru a reduce dependența de resursele energetice din Rusia. R. Moldova, inclusă în „REPowerEU
  • 3
    Republica Moldova va găzdui reuniunea președinților de Parlament din cele opt state Baltice și Nordice
  • 4
    Mii de lituanieni au strâns bani pentru a cumpăra o dronă militară pe care o vor livra Ucrainei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.