Sîrbu, despre vânzarea cetățeniei moldovene străinilor: Aceste ONG-uri manipulează nerușinat opinia publică

Sîrbu, despre vânzarea cetățeniei moldovene străinilor: Aceste ONG-uri manipulează nerușinat opinia publică

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu, a respins criticile, care vin la adresa noului cadrul legislativ ce permite vânzarea cetățeniei moldovene străinilor, numindu-le, într-un interviu acordat Europei Libere, manipulare.

„În nota de argumentare la proiectul de lege, atunci când a fost votat, la sfârşitul lunii decembrie anul trecut, veți vedea că modificările sunt în strictă conformitate cu toate standardele şi practicile europene. Sunt multe ţări din UE care au exact aceleaşi prevederi şi acelaşi mecanism de acordare a cetățeniei pentru investitori străini. SUA are astfel de mecanism şi multe state europene.

Noi am stabilit exact aceleaşi principii, standarde şi nişte condiţii extrem de riguroase din punct de vedere al securităţii statului. Ne pare rău că aceste ONG-uri absolut subiective nu au studiat, nu au pătruns în esenţă, manipulează, dezinformează atât de nerușinat opinia publică”, susține Sergiu Sîrbu.

Publicitate

Deputatul pretinde că astfel, Republica Moldova va atrage mai multe investiții în economia țării.

„Dacă veţi citi regulamentul care va fi aprobat de Guvern, veţi vedea ce condiţii dure, extrem de dure sunt şi cât de minuţios vor fi verificate toate aspectele, inclusiv proveniența mijloacelor şi statul persoanelor. Acest proiect a fost consultat şi cu partenerii de dezvoltare. Vom stabili condiţii extrem de dure. Numărul cetăţenilor şi investitorilor este limitat la 5 mii de persoane în total”, afirmă deputatul democrat.

Anterior, organizația anticorupție Transparency International Moldova spunea că noul cadrul legislativ creează riscul de legalizare a banilor murdari.

Sursa citată menționează că Statele Unite nu acordă cetățenia americană prin loterie, așa cum declara deputatul. Există însă, un program special prin care sunt acordate anual 50 de mii de vize de intrare ca imigrant în Statele Unite prin tragerea la sorți.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal