Federația Rusă a alocat regiunii transnistrene 40 de milioane de dolari „pentru nevoi sociale”, scrie Novaia Gazeta, informație confirmată pentru jurnaliștii ruși chiar de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
Potrivit sursei citate, pensionarii cărora li s-au reținut plățile la pensii, vor primi adaos din banii rusești, iar o parte din sumă va merge pentru „optimizarea cheltuielilor bugetare”.
„Pe lângă asta, la Moscova se va lua în considerare un nou program de construcție a locuințelor sociale și a unităților medicale”, mai scrie sursa.
Așa-numitul premier al regiunii, Alexandr Martînov, a spus că banii rusești vor ajunge în regiune în timpul apropiat. Potrivit lui Martînov,administrația de la Kremlin l-a asigurat că finanțarea va continua și pe viitor.
Amintim că în 2015 Rusia a sistat finanțarea regiunii transnistrene, pentru prima dată începând cu 2008. Atunci, „robinetul” s-a închis din cauza sancțiunilor impuse Rusiei de către Occident.
Vezi și aceste știri

Cerul s-a făcut verde. Imagini cu furtuna neobișnuită din SUA (FOTO)

Rusia îndeamnă R. Moldova să aibă o poziție echilibrată cu privire la primirea ajutorului militar din Occident
