În penitenciarul din Brănești au fost confiscate din nou peste 80 de telefoane mobile

În penitenciarul din Brănești au fost confiscate din nou peste 80 de telefoane mobile
Foto: penitenciar.gov.md

În cadrul perchezițiilor efectuate recent în Penitenciarul nr. 18 - Brănești au fost depistate 81 de telefoane mobile și accesorii pentru acestea, zeci de litri de băuturi alcoolice produse, bani, articole din aur și alte obiecte interzise. De remarcat că în cadrul perchezițiilor efectuate în acest penitenciar acum circa două luni au fost confiscate aproape 100 telefoane mobile și alte obiecte interzise.

Astăzi, 15 august curent, angajații Direcției Combaterea Crimelor Grave a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu cei ai Inspectoratului de Poliție Ungheni și Departamentul Instituțiilor Penitenciare, au efectuat percheziții în Penitenciarul nr. 18 - Brănești, în cadrul unei cauze penale.

Astfel, la 28 iunie curent, Poliția a fost alertată de o persoană din orașul Ungheni, precum că a depistat cadavrul vecinei sale de 62 ani.

Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au depistat cadavrul femeii. Ulterior, s-a stabilit că din apartamentul victimei a dispărut telefonul mobil, un notebook, articole din aur și alte bunuri.

Urmare a măsurilor speciale de investigație, ofițerii din cadrul INI și IP Ungheni în comun cu procurorii Procuraturii din Ungheni, au identificat și reținut suspectul, acesta dovedindu-se a fi un tânăr de 20 de ani.

În cadrul audierilor, suspectul și-a recunoscut fapta, precum și aplicarea violenței în privința acesteia.

De asemenea, tânărul a declarat că infracțiunea a fost organizată și dirijată de doi deținuți de 23 și 25 de ani, din instituția de detenție de la Brănești.

Menționăm, deținuții își ispășesc pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, jaf, acțiuni violente cu caracter sexual.

Urmare a perchezițiilor efectuate de forțele de ordine, au fost depistate și ridicate telefoane mobile prin intermediul cărora deținuții comunicau cu complicele de la libertate.

Totodată, în urma perchezițiilor, au fost depistate 81 de telefoane mobile și accesorii pentru acestea, aproximativ 40 de litri de băuturi alcoolice produse în interiorul penitenciarului, 13 900 lei MD, articole din aur, 6 kg de drojdie, cărți de joc și presupuse substanțe narcotice, toate acestea făcând parte din visteria criminală (așa numitul ”obșceac”).

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 145 al. 2 și 188 al. 2 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de omor și tâlhărie se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul angajaților BPDS ”Fulger” și DDS ”Pantera”.

De remarcat că pe 15 iunie circa 150 de angajați ai sistemului penitenciar au efectuat percheziții inopinate în Penitenciarul nr. 18-Brănești, fiind depistate aproape 100 de telefoane mobile și alte obiecte interzise. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Liderul chinez recunoaște că politica zero COVID a provocat proteste și sugerează relaxarea regulilor, potrivit unui oficial UE

Liderul chinez recunoaște că politica zero COVID a provocat proteste și sugerează relaxarea regulilor, potrivit unui oficial UE

UE convine asupra unui plafon de 60 dolari/baril pentru petrolul rusesc

UE convine asupra unui plafon de 60 dolari/baril pentru petrolul rusesc

11 mii de familii din R. Moldova folosesc electricitatea pentru încălzirea locuințelor. Compensațiile acestora vor fi calculate în baza unui plafon majorat

11 mii de familii din R. Moldova folosesc electricitatea pentru încălzirea locuințelor. Compensațiile acestora vor fi calculate în baza unui plafon majorat

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași
  • 2
    Cum se aplică compensațiile pentru cei cu consum „zero” sau foarte mic de energie în anul trecut. Spătari: Căutăm soluția
  • 3
    Prețul primei de asigurare medicală în formă fixă ar putea crește de trei ori. Cine poate beneficia de reduceri și cât vor achita salariații
  • 4
    Deputatul Dan Perciun și ministrul Marcel Spatari, despre compensațiile la energie: Bugetul e de 5 miliarde, iar înregistrările numără 700 mii de familii (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.