Germania e de acord să interzică autovehiculele diesel, însă Merkel nu a precizat o dată exactă

Germania e de acord să interzică autovehiculele diesel, însă Merkel nu a precizat o dată exactă

Germania va trebui la un moment dat să urmeze exemplul altor țări europene interzicând circulația noilor autovehicule diesel, a afirmat cancelarul Angela Merkel, deși a refuzat să precizeze o dată exactă, transmite Reuters, citat de Agerpres.

„Este de competența producătorilor auto să restabilească încrederea pierdută în urma scandalului emisiilor (Dieselgate), inclusiv prin acordarea de bonusuri și actualizarea sistemelor software. Consumatorii, care au fost „induși în eroare”, trebuie să obțină eficiența promisă în privința emisiilor”, a afirmat Merkel într-un interviu.

În următorii ani prioritatea ar trebui să fie extinderea stațiilor de reîncărcare necesare pentru a avea cât mai multe vehicule electrice. Până atunci, interzicerea vehiculelor poluante care sunt deja pe șosele ar trebui evitată, deoarece ar „pedepsi oamenii care au cumpărat de bună credință mașinile” , a declarat cancelarul german.

Începând din luna septembrie 2015, când Volkswagen a recunoscut că a manipulat emisiile poluante ale autovehiculelor diesel, Guvernul condus de Angela Merkel a fost criticat pentru că nu face suficient pentru a diminua poluarea mașinilor, dar și pentru legăturile strânse cu producătorii auto. Acest subiect a devenit o temă importantă înaintea alegerilor parlamentare de luna viitoare, iar Executivul de la Berlin vrea să arate că ia măsuri pe măsură ce organizațiile de mediu încep să obțină câștig de cauză în justiție pentru a forța marile orașe să interzică circulația vehiculelor diesel. În același timp, miniștrii nu vor să prejudicieze o industrie care este cel mai mare exportator al Germaniei și de asemenea asigură 800.000 de locuri de muncă.

Săptămâna trecută, Volkswagen, Daimler și BMW au acceptat să actualizeze în Germania sistemele software la peste cinci milioane de vehicule diesel, pentru a reduce nivelul poluării, într-o încercare de a salva tehnologia diesel și de a trece peste scandalul emisiilor (Dieselgate), care nu s-a atenuat în ultimele luni.

Acordul vine după ce, în 2 august, mai mulți miniștri și directori ai unor companii auto germane s-au întâlnit pentru a găsi metode prin care să se reducă poluarea în orașe, să fie eliminate interdicțiile care vizează autovehiculele diesel și să reabiliteze reputația industriei auto germane.

Dar mulți politicieni sunt îngrijorați că producătorii auto nu au investit suficient în noile tehnologii și în infrastructură.

Marea Britanie și Franța intenționează să interzică vânzărilor de autoturisme pe benzină și motorină din 2040, când se vor comercializa doar vehicule electrice, ca parte a planului de reducere a poluării, în timp ce Tesla, cel mai mare producător auto în termeni de capitalizare bursieră, a livrat primilor 30 de clienți — toți angajați ai Tesla — cel mai nou model, sedanul Model 3, destinat să devină un automobil electric accesibil publicului larg.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Infecția COVID-19 în sistemul educațional: Două grădinițe și 28 de grupe se află în carantină (GRAFIC)

Infecția COVID-19 în sistemul educațional: Două grădinițe și 28 de grupe se află în carantină (GRAFIC)

Eurodeputații au ales-o pe Roberta Metsola în funcția de președintă a Parlamentului European

Eurodeputații au ales-o pe Roberta Metsola în funcția de președintă a Parlamentului European

O localitate din raionul Râșcani își va alege un nou primar pe data de 15 mai 2022

O localitate din raionul Râșcani își va alege un nou primar pe data de 15 mai 2022

Advertoriale
  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

LG a câștigat un număr record de premii în cadrul CES 2021

LG a câștigat un număr record de premii în cadrul CES 2021

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Municipiul Chișinău este, de luni, sub Cod Roșu de COVID-19. Ce restricții vor fi impuse
  • 2
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 3
    Andrei Spînu: Vom solicita să avem un contract nou cu Gazprom la primăvară
  • 4
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.