Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a fost decorat de președintele Igor Dodon cu distincția Ordinul de Onoare. Potrivit președintelui, ordinul i-a fost conferit lui Tapiola „în semn de profundă gratitudine pentru sprijinul oferit Moldovei”.
„Am avut o întrevedere cu dl Pirkka Tapiola cu ocazia încheierii mandatului de Şef al Delegaţiei UE în Republica Moldova. Am mulțumit diplomatului pentru aportul său semnificativ în dezvoltarea relaţiilor între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, precum și pentru cooperare în realizarea mai multor proiecte în diverse domenii de interes comun, inițiate cu suportul personal al dlui Ambasador. De asemenea, am menționat că dl Tapiola este unul din ambasadorii care a încercat și i-a reușit să excludă geopoliticul din relațiile noastre. Anume dumnealui, în anul 2015 a transmis la Bruxelles mesajul că Republica Moldova trebuie să se axeze pe reforme și nu pe lozinci. I-am urat succes domnului Pirkka Tapiola în noua sa funcţie de Şef al Delegaţiei UE în Bangkok, Thailanda. Totodată, mi-am exprimat încrederea că odată cu numirea noului ambasador, dinamica pozitivă a relațiilor de colaborare va continua”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Dodon a declarat că-i oferă lui Tapiola „Ordinul de Onoare” „în semn de profundă gratitudine pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de punere în aplicare a reformelor pentru eforturile susținute în promovarea valorilor democratice și activitate intensă în vederea sporirii prestigiului țării pe arena internațională”.
Amintim că actualul ambasador al Slovaciei în Grecia, Peter Michalko, urmează să fie noul șef al delegației UE la Chișinău, luând astfel locul lui Pirkka Tapiola. Decizia a fost luată de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, în luna mai.
Vezi și aceste știri

În luna mai, producția de autoturisme s-a prăbușit cu 97% în Federația Rusă

Aderarea la NATO nu a fost o decizie ușoară, dar a fost cea corectă, a declarat premierul Suediei
