FOTO. Cum arată istoria Primului Război Mondial prin intermediul fotografiilor

FOTO. Cum arată istoria Primului Război Mondial prin intermediul fotografiilor
Foto: historia.ro

Acum o sută de ani, un tânăr naţionalist sârb îl asasinează pe Arhiducele Franz Ferdinand, în timp ce se afla în vizită în Sarajevo. Atunci, în vara lui 1914, s-a sfârşit o lume, căci crima a pus în mişcare un întreg angrenaj de tratate, orgolii şi pasiuni. 

A izbucnit un război ce se credea a fi ca toate celelalte, se aşteptau soldaţii acasă până la căderea frunzelor de toamnă.

Dar nu a fost aşa, ba dimpotrivă. A fost primul război total, care a necesitat mobilizarea tuturor forţelor, pe frontul naţional şi cel de luptă, un război lung care a schimbat dramatic lumea-de la contururile graniţelor pe hartă până la tehnologii şi perspective asupra relaţiilor internaţionale, scrie Historia.

Costul? În bani, 58 de miliarde de dolari cheltuiţi de Aliaţi şi 25 de miliarde de dolari investite de Puterile Centrale. În vieţi umane, inestimabil.

Nouă suverani europeni, la Windsor, veniţi la înmormântarea regelui Edward al VII-lea, în mai 1910. În picioare, de la stânga la dreapta:Regele Haakon VII al Norvegiei, Ţarul Ferdinand al Bulgariei, Regele Manuel II al Portugaliei, Kaiserul Wilhelm II al Imperiului German, Regele George I al Greciei şi Regele Albert I al Belgiei. Aşezaţi, de la stânga la dreapta:Regele Alfonso XIII al Spaniei, Regele George V al Marii Britanii şi Regele Frederick VIII al Danemarcei.

În următorii ani, statele Kaiserului Wilhelm II şi Ţarului Ferdinand vor intra într-un război sângeros împotriva naţiunilor conduse de Regele ALbert I şi Regele George V. Războiul a fost, însă, şi o afacere de familie, căci Kaiserul era văr prim cu regele George V şi unchiul Regelui Albert I. Dintre suveranii surprinşi în fotografie, unul va fi asasinat-regele Greciei-trei vor declara că statele lor sunt neutre-Norvegia, Spania şi Danemarca-iar doi vor fi înlăturaţi de la putere prin revoluţii. 

În 1914,  Austro-Ungaria era o ţară mare şi puternică,  mai extinsă decât Germania,  dar cu aproximativ la fel de mulţi cetăţeni. Fusese condusă de Împăratul Franz Joseph I din 1848,  iar pentru tron se pregătea Arhiducele Franz Ferdinand. În fotografie,  realizată la Sarajevo pe 28 iunie 1914,  sunt surprinşi Arhiducele şi soţia sa,  Contesa cehă Sophie Chotek în faţa Primăriei oraşului. În dimineaţa zilei,  în timp ce se îndreptau spre primărie,  cortegiul Arhiducelui a fost atacat de un grup de asasini naţionalişti sârbi,  ale căror bombe au rănit zeci de privitori şi au distrus o maşină. După ce a fost realizată această fotografie,  Arhiducele şi soţia sa s-au urcat într-o maşină decapotabilă,  dorind să meargă la spitalul unde fuseseră duşi răniţii. Dar la câţiva metri,  maşina s-a oprit pentru a întoarce,  iar aici aştepta un alt asasin,  care a tras două gloanţe,  ucigându-i atât pe Franz Ferdinand,  cât şi pe soţia sa.

În 1914, Austro-Ungaria era o ţară mare şi puternică, mai extinsă decât Germania, dar cu aproximativ la fel de mulţi cetăţeni. Fusese condusă de Împăratul Franz Joseph I din 1848, iar pentru tron se pregătea Arhiducele Franz Ferdinand.

În fotografie, realizată la Sarajevo pe 28 iunie 1914, sunt surprinşi Arhiducele şi soţia sa, Contesa cehă Sophie Chotek în faţa Primăriei oraşului.

În dimineaţa zilei, în timp ce se îndreptau spre primărie, cortegiul Arhiducelui a fost atacat de un grup de asasini naţionalişti sârbi, ale căror bombe au rănit zeci de privitori şi au distrus o maşină.

După ce a fost realizată această fotografie, Arhiducele şi soţia sa s-au urcat într-o maşină decapotabilă, dorind să meargă la spitalul unde fuseseră duşi răniţii. Dar la câţiva metri, maşina s-a oprit pentru a întoarce, iar aici aştepta un alt asasin, care a tras două gloanţe, ucigându-i atât pe Franz Ferdinand, cât şi pe soţia sa, scrie Historia.

Gavrilo Princip (stânga) şi victima sa,  Arhiducele Franz Ferdinand,  ambii fotografiaţi în 1914. Princip era un tânăr bosniac de 19 ani,  recrutat împreună cu alţi cinci băieţi de Danilo Ilic,  tot un bosniac,  membru al societăţii secrete terorise Mâna Neagră. Scopul lor era crearea unei naţiuni sârbe. Conspiraţia a fost rapid descoperită,  dar atacul a devenit catalizatorul care a făcut ca armate puternice şi mari să marşeze rapid una spre cealaltă în toată lumea. Toţi criminalii au fost capturaţi şi judecaţi. 13 au primit sentinţe cu închisoarea - inclusiv Princip,  care era prea tânăr pentru a fi condamnat la moarte. Alţi trei au fost executaţi prin spânzurare. La patru ani de la comiterea asasinatului,  Gavrilo Princip a murit în închisoare,  de tuberculoză.

Gavrilo Princip (stânga) şi victima sa, Arhiducele Franz Ferdinand, ambii fotografiaţi în 1914. Princip era un tânăr bosniac de 19 ani, recrutat împreună cu alţi cinci băieţi de Danilo Ilic, tot un bosniac, membru al societăţii secrete terorise Mâna Neagră. Scopul lor era crearea unei naţiuni sârbe.

Conspiraţia a fost rapid descoperită, dar atacul a devenit catalizatorul care a făcut ca armate puternice şi mari să marşeze rapid una spre cealaltă în toată lumea.

Toţi criminalii au fost capturaţi şi judecaţi. 13 au primit sentinţe cu închisoarea-inclusiv Princip, care era prea tânăr pentru a fi condamnat la moarte. Alţi trei au fost executaţi prin spânzurare. La patru ani de la comiterea asasinatului, Gavrilo Princip a murit în închisoare, de tuberculoză. 

Un naţionalist bosniac sârb,  posibil Princip,  dar mai probabil Ferdninand Behr,  e capturat de poliţie şi dus în sediul poliţiei din Sarajevo,  pe 28 iunie 1914.

Un naţionalist bosniac sârb, posibil Princip, dar mai probabil Ferdninand Behr, e capturat de poliţie şi dus în sediul poliţiei din Sarajevo, pe 28 iunie 1914. 

La puţin timp după asasinarea Arhiducelui,  Austro-Ungaria a dat un ultimatum Serbiei,  cerând să oprească toate activităţile împotriva sa,  să dizolve anumite grupări politice,  să înlăture anumiţi politicieni şi să îi aresteze pe aceia care complotaseră la comiterea asasinatului. Totul în 48 de ore. Serbia,  susţinută de vechiul său aliat,  Rusia,  a refuzat politicos să se supună pe deplin cerinţelor şi a început mobilizarea armatei. La scurt timp,  Austro-Ungaria,  sprijinită de Germania,  a declarat război Serbiei,  pe 28 iulie 1914. Atunci o întreagă reţea de tratate s-a activat,  iar într-o lună,  Germania,  Austro-Ungaria,  Rusia,  Franţa,  Marea Britanie şi Japonia îşi mobilizaseră armatele şi îşi declaraseră război. Război mondial,  care avea să devină total. În fotografie,  realizată în august 1914,  infanterişti prusaci,  îmbrăcaţi în noile uniforme de câmp gri,  părăsesc Berlinul şi se îndreaptă către linia frontului. Fetele îi întâmpină cu veselie şi flori. Drumul spre apocalipsă,  cu surle şi trâmbiţe...

La puţin timp după asasinarea Arhiducelui, Austro-Ungaria a dat un ultimatum Serbiei, cerând să oprească toate activităţile împotriva sa, să dizolve anumite grupări politice, să înlăture anumiţi politicieni şi să îi aresteze pe aceia care complotaseră la comiterea asasinatului.

Totul în 48 de ore. Serbia, susţinută de vechiul său aliat, Rusia, a refuzat politicos să se supună pe deplin cerinţelor şi a început mobilizarea armatei.

La scurt timp, Austro-Ungaria, sprijinită de Germania, a declarat război Serbiei, pe 28 iulie 1914. Atunci o întreagă reţea de tratate s-a activat, iar într-o lună, Germania, Austro-Ungaria, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Japonia îşi mobilizaseră armatele şi îşi declaraseră război.

Război mondial, care avea să devină total. În fotografie, realizată în august 1914, infanterişti prusaci, îmbrăcaţi în noile uniforme de câmp gri, părăsesc Berlinul şi se îndreaptă către linia frontului. Fetele îi întâmpină cu veselie şi flori. Drumul spre apocalipsă, cu surle şi trâmbiţe, scrie Historia.

Soldaţi belgieni pe biciclete,  în Boulogne,  Franţa,  1914. La începutul conflictului,  Belgia s-a declarat neutră,  dar oferea ruta cea mai bună pentru a intra în Franţa,  aşa că Germania a declarat că

Soldaţi belgieni pe biciclete, în Boulogne, Franţa, 1914. La începutul conflictului, Belgia s-a declarat neutră, dar oferea ruta cea mai bună pentru a intra în Franţa, aşa că Germania a declarat că „o va trata ca pe un inamic" dacă nu permitea trupelor germane să treacă liber pe teritoriul său. 

Conflictul,  numit în epocă Marele Război,  a fost primul exemplu de război mondern care să aibă o asemenea amploare - tehnologiile militare dezvoltate atunci sunt încă folosite şi azi,  s-au folosit şi arme neconvenţionale,  precum atacurile chimice,  considerate ulterior crime de război şi interzise. Avionul a fost o invenţie vitală pentru război,  fiind folosit şi ca platformă de observaţie,  bombardier,  armă şi,  în acelaşi timp,  instrument de apărare. În fotografie,  soldaţii francezi se adună în jurul unui avion care primeşte binecuvântarea unui preot,  pe Frontul de Vest,  în 1915.

Conflictul, numit în epocă Marele Război, a fost primul exemplu de război mondern care să aibă o asemenea amploare-tehnologiile militare dezvoltate atunci sunt încă folosite şi azi, s-au folosit şi arme neconvenţionale, precum atacurile chimice, considerate ulterior crime de război şi interzise.

Avionul a fost o invenţie vitală pentru război, fiind folosit şi ca platformă de observaţie, bombardier, armă şi, în acelaşi timp, instrument de apărare. În fotografie, soldaţii francezi se adună în jurul unui avion care primeşte binecuvântarea unui preot, pe Frontul de Vest, în 1915. 

Între 1914 şi 1918,  când s-a sfârşit războiul,  peste 65 de milioane de soldaţi au fost mobilizaţi la scară mondială - iar asta a necesitat multe provizii şi harnaşament. În fotografie apare o masă dintr-o fabrică de căşti de oţel din Lubeck,  Germania. Sunt prezentate stagiile prin care trece o cască până ajunge să fie purtată.

Între 1914 şi 1918, când s-a sfârşit războiul, peste 65 de milioane de soldaţi au fost mobilizaţi la scară mondială-iar asta a necesitat multe provizii şi harnaşament.

În fotografie apare o masă dintr-o fabrică de căşti de oţel din Lubeck, Germania. Sunt prezentate stagiile prin care trece o cască până ajunge să fie purtată. 

Un soldat belgian fumează o ţigară în timpul unei bătălii între Dendermonde şi Oudegem,  în Belgia,  1914. Germania a sperat să obţină o victorie rapidă împotriva Franţei şi a invadat Belgia în august 1914,  îndreptându-se spre Franţa. Armata germană a avansat prin Belgia,  dar a cunoscut o opoziţie feroce,  mult mai puternică decât se aştepta să găsească în Franţa. Germanii au ajuns la 70 de kilometri de Paris,  dar au fost împinşi înapoi,  spre o poziţie mai stabilă,  care va devenia linia de luptă de tranşee,  devenită rigidă pentru ani de zile. În prima lună a Războiului Mondial sute de mii de soldaţi şi civili au fost ucişi sau răniţi - Franţa a suferit cea mai mare pierdere într-o singură zi,  pe 22 august,  când au fost ucişi peste 27.000 de soldaţi,  iar mii au fost răniţi.

Citiți integral pe Historia.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
SUA ar putea menține 100.000 de soldați în Europa pentru un viitor previzibil în fața amenințării ruse

SUA ar putea menține 100.000 de soldați în Europa pentru un viitor previzibil în fața amenințării ruse

Moldova ar trebui să fie „echipată conform standardului NATO”, consideră ministra de externe a Marii Britanii

Moldova ar trebui să fie „echipată conform standardului NATO”, consideră ministra de externe a Marii Britanii

Zelenski susține că aproape toți oamenii blocați în subsolurile uzinei Azovstal au fost evacuați

Zelenski susține că aproape toți oamenii blocați în subsolurile uzinei Azovstal au fost evacuați

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Au fost publicate noi dovezi care arată cum soldații ruși au executat opt bărbați în Bucea
  • 2
    S-a dat ordin să „înceteze apărarea” Mariupolului, spune comandantul uzinei siderurgice Azovstal
  • 3
    Ce se întâmplă la Hotelul Național? Chironda zice că a început demolarea, iar Primăria solicită implicarea agențiilor de stat din domeniu
  • 4
    Grupul Trans-Oil se adresează în judecată: „Ultima decizie CSE este o lovitură directă asupra companiei și asupra securității alimentare a țării”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.