Brad Pitt şi Angelina Jolie, obligați să plătească o jumătate de milion de euro

Brad Pitt şi Angelina Jolie, obligați să plătească o jumătate de milion de euro
Foto: Marie Claire

Justiţia franceză a condamnat în aprilie societatea care administrează domeniul deţinut de Brad Pitt şi de Angelinei Jolie în sudul Franţei la plata a 500.000 de euro unei artiste franceze care s-a ocupat de designul din reşedinţă, scrie AFP.

Informaţia a fost dezvăluită joi de cotidianul Libération, fiind confirmată de o sursă judiciară.

Curtea de Apel din Paris i-a dat dreptate pe 19 aprilie lui Odile Soudant, artistă specializată în instalaţii luminoase, într-un litigiu pe care aceasta l-a avut cu societatea "Château Miraval". Acesta este numele vastei proprietăţi din localitatea Var, achiziţionată în 2008 de cuplul de actori, care astăzi se află în procedură de divorţ, informează Digi24.

Justiţia franceză a condamnat această societate să plătească aproape 450.000 de euro administratorului judiciar al Lumières Studio, întreprindere creată de Odile Soudant, astăzi în faliment. 

Societatea „Château Miraval” a fost de altfel somată să plătească şi 8.000 de euro designerului pentru onorariile sale, precum şi 60.000 de euro prejudiciu de imagine şi reputaţie. Împreună cu 50.000 de euro cheltuieli de judecată, factura totală depăşeşte 500.000 de euro. 

Cei doi actori asigurau în martie că în ciuda separării, proprietatea unde şi-au celebrat nunta în 2014 nu va fi scoasă la vânzare. 

Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au despărţit pe 15 septembrie 2016, iar actriţa americană a depus actele de divorţ pe 19 septembrie. Cei doi actori americani au avut o relaţie din 2004 şi s-au căsătorit în 2014, având împreună şase copii, dintre care trei adoptaţi - Maddox, în vârstă de 15 ani, Pax, 13 ani, Zahara, 12 ani, şi trei biologici -  Shiloh, 11 ani, şi gemenii în vârstă de 9 ani Knox şi Vivienne.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Lanțul alertelor cu bombă, fără de sfârșit. Poliția a fost avertizată despre minarea a două judecătorii cu sediile în Chișinău

Lanțul alertelor cu bombă, fără de sfârșit. Poliția a fost avertizată despre minarea a două judecătorii cu sediile în Chișinău

Speakerii #ROOFOFFLINE: Emilian Dzugas îți spune de ce trebuie să lași orașul pentru a parcurge primul traseu turistic din R. Moldova

Speakerii #ROOFOFFLINE: Emilian Dzugas îți spune de ce trebuie să lași orașul pentru a parcurge primul traseu turistic din R. Moldova

ANSA retrage de pe piață mai multe produse de cofetărie și patiserie. Au fost identificați alergeni nedeclarați

ANSA retrage de pe piață mai multe produse de cofetărie și patiserie. Au fost identificați alergeni nedeclarați

Advertoriale
Cum să cumperi o mașină în Europa și să o aduci în Moldova?

Cum să cumperi o mașină în Europa și să o aduci în Moldova?

Maib lansează alto – next level premium banking

Maib lansează alto – next level premium banking

Școala Profesională din Nisporeni este în așteptarea unui nou grup de elevi care vor studia meseria de cultivator-procesatori de bacifere

Școala Profesională din Nisporeni este în așteptarea unui nou grup de elevi care vor studia meseria de cultivator-procesatori de bacifere

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un deputat din PAS pleacă din Parlament. Iată motivul
  • 2
    Un moldovean originar din UTA Găgăuzia a decedat în războiul din Ucraina. Avea funcție de conducere în armata rusă
  • 3
    Soluție pe ultima sută de metri? Ministerul Economiei plafonează rata dobânzii pentru programul „Prima Casă”
  • 4
    Carburații continuă să se ieftinească: Prețul la benzină, în scădere cu 27 de bani, iar la motorină - cu 36 de bani
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.