Schimbările climatice își arată efectele! Experții: Tot mai puțină apă în Moldova

Schimbările climatice își arată efectele! Experții: Tot mai puțină apă în Moldova
Foto: Agora.md

Râurile și lacurile din R. Moldova au intrat în cod galben de secetă hidrologică, determinată de lipsa precipitațiilor și a temperaturilor înalte ale aerului. Potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, seceta hidrologică va dura până la data de 31 august a.c., timp în care agenții economici și populația sunt rugați să consume rațional resursele de apă.

„Deficitul de apă este printre principalele consecințe ale schimbărilor climatice”, este de părere Iuliana Cantaragiu, expert în cadrul Centrului Național de Mediu. Potrivit ei, de-a lungul anilor s-a constatat că râurile din Republica Moldova au o lipsă acută de apă, multe izvoare au dispărut, multe sunt pline de nămol. La asemenea, stratul freatic de apă a coborât, atât din lipsa precipitațiilor, cât și din cauza exploatării forestiere. „Știm cu toții că pădurea are rolul de a menține echilibrul climatic, iar tăierea pădurilor generează un dezechilibru climatic. În prezent, putem observa că fiecare al doilea-al treilea an este secetos, atestându-se consecințe importante asupra vegetației. Pe de altă parte, tot mai freecvente sunt ploile abundente sau fenomenele meteo extreme, precum a fost zăpada de la sfârșitul lunii aprilie din acest an”, spune Iuliana Cantaragiu.

Creşterea temperaturii apei şi scăderea nivelului râurilor afectează, de asemenea, calitatea apei. În R. Moldova apa râurilor se clasifică în cinci clase de calitate - clasa I-a de calitate având apa de foarte bună calitate, clasa a V-a de calitate - apa foarte poluată. „Din păcate, calitatea apei de suprafață din râurile mici din țara noastră este de categoria a treia, a patra și chiar a cincea”, spune Maria Sandu, doctor în chimie, Institutul de Ecologie și Geografie.   

Din păcate, chiar și poluată, apă este puțină. Volumul resurselor de apă disponibile în țară, este estimat în prezent la aproximativ 500m3 /cap/an, ceea ce deja plasează Moldova în categoria țărilor cu deficit sever de apă și cu risc înalt de impact al schimbărilor climatice.

Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova spune că soluția pentru menținerea rezervelor de apă este restabilirea zonelor umede, care au fost masiv distruse acum jumătate de secol. „Din păcate, în timpul ocupației Uniunii Sovietice, a existat un program diabolic care a dus la dispariția a sute de mii de ha de zone umede din țara noastră. Dacă aceste zone umede nu ar fi fost desecate, ar fi putut să acumuleze milioane de metri cubi de apă în perioadele cu zăpezi abundente, cu inundații, pentru a acoperi necesarul de apă pentru anii de secetă și tot așa până la următorul ciclu natural. În plus, toate aceste mlaștini ar fi fost pline de apă, biodiversitate și surse de hrană pentru populația riverană”, menționează Alecu Reniță.

„Fiecare dintre noi poate contribui la atenuarea schimbărilor climatice, în primul rând prin propriul nostru comportament. În fiecare an, trebuie să planificăm cel puțin un copac și să avem grijă de el. Fiecare arbore aduce apă și reduce emisiile de CO2”, remarcă Iuliana Cantaragiu.

Adaptarea la schimbările climatice trebuie să fie un element al politicii naționale, dar și al politicii regionale, este de părere președintele Mișcării Ecologiste din Moldova.

„Politicile de mediu ar trebui să cuprindă întreaga regiune. Există cel puțin câteva țări care ar trebui să acționeze împreună. În opinia mea, acestea ar trebui să fie: România, ca un element-cheie, cu Munții Carpați; Ucraina, o țară care va avea mari probleme cu resursele de apă din cauza abuzurilor asupra Nistrului, având și o parte din Munții Carpați pe teritoriul său; Bulgaria cu Munții Balcani, Serbia, Macedonia și Ungaria”, remarcă expertul. Ideea de a face parte din Uniunea Europeană ne oferă șansa de a fi ajutați și de țările nordice, cum ar fi Finlanda, Suedia, care dețin o bună parte din apa potabilă de pe continentul european, conchide Alecu Reniță. 

Articol realizat de către AJMTEM, cu suportul financiar acordat de către Asociaţia Obştească EcoContact prin intermediul programului „Forumul cu privire la schimbările climatice în regiunea Parteneriatului Estic (CFE II)”. Acest program este finanțat de Uniunea Europeană, Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare și Crucea Roșie Austriacă.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Grigorișin rămâne pe fir. Acesta anunță că e gata să lupte cu oricine, în turul doi al alegerilor din Bălți (VIDEO)

Grigorișin rămâne pe fir. Acesta anunță că e gata să lupte cu oricine, în turul doi al alegerilor din Bălți (VIDEO)

Primarul capitalei dă de înțeles că majorarea tarifelor pentru transportul public este inevitabilă

Primarul capitalei dă de înțeles că majorarea tarifelor pentru transportul public este inevitabilă

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

Advertoriale
Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 3
    Pensia cea de pe urmă: 25% dintre pensionari continuă să muncească pentru a-și asigura existența. Ce înseamnă pentru ei „bătrânețile fără griji”? (INFOGRAFIC)
  • 4
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.