Tenis. Simona Halep, la o victorie de primul loc în clasamentul WTA

Tenis. Simona Halep, la o victorie de primul loc în clasamentul WTA

Jucătoarea română de tenis Simona Halep poate urca pe prima poziție a clasamentului WTA, în cazul unei victorii în finala turneului de la Cincinnati (SUA), în fața spaniolei Garbine Muguruza, campioana de la Wimbledon, scrie agerpres.ro.

„Este un obiectiv să devin numărul unu mondial. Acum am o șansă mare să-l ating, însă dacă ar fi să aleg, aș prefera un titlu de Mare Șlem”, a declarat reprezentanta României după victoria rapidă, în doar 55 de minute, înregistrată sâmbătă în semifinala împotriva americancei Sloane Stephens (6-2, 6-1)

„Mă simt în formă și sunt încrezătoare. Sunt aproape de primul loc și, dacă acest lucru se va întâmpla duminică va fi cu atât mai bine. Dacă nu, cred că voi avea și alte ocazii, mai târziu”, a adăugat Halep, care o poate detrona pe Karolina Pliskova (Cehia) în cazul unei victorii în finala de duminică.

Publicitate

Românca, în vârstă de 25 ani, va avea însă o misiune dificilă în fața spaniolei Garbine Muguruza, a cărei încredere a sporit considerabil după succesul de la Wimbledon, din luna iulie, când a cucerit al doilea titlu de Mare Șlem din cariera sa. Spaniola a reușit să o învingă în semifinale la Cincinnati pe Karolina Pliskova, în fața căruia suferise anterior șase înfrângeri consecutive în circuitul feminin.

„Mă simt mult mai puternică, din punct de vedere mental, după Wimbledon. Am muncit foarte mult pentru a face față unor adversare atât de puternice. Știam că trebuia să mor pe teren dacă era nevoie. Mi-am dorit foarte mult să câștig astăzi”, a declarat Muguruza după succesul cu Pliskova (6-3, 6-2),

Garbine Muguruza (23 ani), jucătoare născută în Venezuela, conduce cu 2-1 în confruntările cu Simona Halep, însă cele două finaliste nu s-au mai întâlnit din 2015.

Ultima partidă dintre Halep și Muguruza a avut loc în urmă cu doi ani, pe zgură, în optimile de finală la Stuttgart, unde românca s-a impus în trei seturi, 3-6, 6-1, 6-3.

Câștigătoarea turneului de la Cincinnati, de categoria WTA Premier 5, va primi un cec în valoare de 522.450 dolari și 900 de puncte WTA, în timp ce învinsa din finală va pleca acasă cu 260.970 dolari și 585 puncte WTA.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal