VIDEO. Andrian Candu, așa cum nu l-ai mai văzut. Șeful Legislativului – interviu spumos pentru un portal de știri

VIDEO. Andrian Candu, așa cum nu l-ai mai văzut. Șeful Legislativului – interviu spumos pentru un portal de știri


Nu a fumat niciodată marijuana, este fan al „Game of Thrones”, ascultă multă muzică, începând de la Gândul Mâței și Zdob și Zdub, până la Robbie Williams și Pink Floyd, și îi place sportul. Acestea sunt doar câteva dintre destăinurile președintelui Parlamentului, Andrian Candu, care a oferit zilele trecute pentru jurnaliștii portalului diez.md un interviu mai puțin obișnuit. Fiind primul invitat al emisiunii „The Bean Bag Theory”, Andrian Candu a vorbit deschis despre preferințele sale, gusturile culinare pe care le are sau ce fel de muzică îi place să asculte. 

Unul dintre subiectele la care s-a referit Candu a fost despre limbile vorbite în familie. „Dat fiind faptul că suntem până la urmă o familie internațională, soția e din Cehia. Noi am avut o înțelegere să păstrăm, să dezvoltăm fiecare limbă, limba fiecăruia dintre noi. De aceea de la apariția lui Daniel și acum și Adam, avem o regulă. Eu vorbesc cu copiii limba română, ea vorbește cu copiii în limba cehă. Noi în familie, eu cu ea, vorbim engleză și mai avem o bonă care, fiind ucraineancă, vorbește rusa”.
 
Pentru că petrece mult timp în Cehia, jurnaliștii l-au întrebat dacă a fumat vreodată marijuana, consumul aceasteia fiind legalizat în Cehia. „Nu am încercat canabisul și vă spun sincer - nu prea am văzut să se consume marijuana în Cehia, precum o consumă, de exemplu, la Amsterdam, unde se cunoaște că este un loc de consum. Cunosc că este legalizată, dar vă spun sincer că nu am văzut prea mare consum în Cehia”.
 
Cât despre preferințele sale muzicale, șeful Legislativului a spus că îi plac diferite stiluri muzicale. „Obișnuiesc să ascult muzică nu doar în mașină, și acasă și în birou, când am ceva de lucru cu documentele. Încerc, în general, muzica să mă înconjoare, că ajută. (...) De la ceva foarte modern - Justin Timberlake sau Robbie Williams, până la ceva mai retro, anilor ’70-’80, sau chiar poate și un Beatles. Din Moldova îmi plac Zdob și Zdub, Gândul Mâței, pentru că fac parte din generația mea”. 
 
Candu a mai spus că își face timp și pentru filme sau seriale tv. „Am prins câteva seriale bune și chiar am reușit să văd toate episoadele. De exemplu, Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) sau Suits. Și House of Cards, bineînțeles”.
 
Ciclul de emisiuni „The Bean Bag Theory” a început cu prima sa ediție, invitat fiind Președintele Parlamentului, Andrian Candu. Scopul proiectului e să-i cunoască pe cei care fac politică - în afara politicii. Vedeți mai jos interviul președintelui Parlamentului. 
 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Incendiul de la poligrafie a fost stins: Zece echipaje de pompieri au luptat ore la rând cu flăcările (FOTO)

Incendiul de la poligrafie a fost stins: Zece echipaje de pompieri au luptat ore la rând cu flăcările (FOTO)

„Gadget-ul tinereții” sau „cărămida nemuritoare”. Nokia revine cu o surpriză pentru utilizatorii melancolici

„Gadget-ul tinereții” sau „cărămida nemuritoare”. Nokia revine cu o surpriză pentru utilizatorii melancolici

Care-i treaba cu amigdalele? Ce spun specialiștii despre legătura dintre extirparea acestora și sexul pacientului

Care-i treaba cu amigdalele? Ce spun specialiștii despre legătura dintre extirparea acestora și sexul pacientului

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ULTIMĂ ORĂ! Pavel Filip se retrage de la conducerea PDM
  • 2
    SUA: Legea care interzice avortul după şase săptămâni de sarcină, chiar în caz de incest sau viol, va fi revăzută
  • 3
    Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie
  • 4
    Produsele agro-industriale moldovenești, promovate în Coreea de Sud. Ce planuri au autoritățile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.