ȘASE lucruri mai puţin cunoscute despre miliardarii lumii

ȘASE lucruri mai puţin cunoscute despre miliardarii lumii
FOTO: houseflippingschool.com


Numărul de miliardari din lume a ajuns acum la un nivel record: 2.325. Unde locuiesc, ce le place, unde au învăţat şi, desigur, de unde le vin banii sunt subiectele unui studiu citat de Market Watch, scrie Money.ro.

Miliardarii lumii erau cu 7% mai numeroşi în iunie 2014, faţă de iulie anul trecut, potrivit unui nou raport al Wealth-X, dedicat ultra bogăţiei la cererea UBS, potrivit Market Watch.

Averea lor a crescut cu 12%, până la 7.300 miliarde dolari în aceaşi perioadă, ceea ce înseamnă că miliardarii concentrează acum aproape 4% din bogăția lumii.

„Membrii acestui grup de indivizi ultra bogaţi formează unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din lume: există câte un singur miliardar la fiecare trei milioane de oameni de pe planetă", se spune în raport.

Cum şi-au făcut miliardele

Mai mult de jumatate (55%) din totalul miliardarilor sunt „self-made", ceea ce înseamnă doar că au făcut bani pe cont propriu, fără ajutorul unei moșteniri. Mai puţin de 20% sunt miliardari numai din cauza unei moșteniri.

"Antreprenoriatul este încă o condiție esențială pentru cele mai multe persoane pentru a obține statutul de miliardar", a dezvăluit raportul citat de Market Watch. Numărul de persoane care au moștenit o parte sau toate miliardele lor a crescut brusc.

Cât de bogaţi sunt miliardarii

Există miliardari și „uber"-miliardari (Warren Buffett). Cei mai mulţi (56% dintre toţi) au averi de unul sau două miliarde de dolari, 31% au până la cinci miliarde, în vreme ce doar 5% din miliardarii lumii au valori de mai mult de 10 miliarde de dolari.

În ce au banii

Să fii miliardar este o carieră. Unul din cinci miliardari lucrează (sau mai degrabă au active) în finanțe, servicii bancare și de investiții și aproximativ unul din 10 în consorţii industriale (mai ales cei de pe piețele emergente).

7,1 % din miliardari sunt în domeniul imobiliar, 5% au grijă de organizaţii non-profit şi aproape 5% sunt în domeniul vestimentaţiei, echipamentelor şi a bunurilor de lux în general.

Majorităţii miliardarilor nu le place bursa: 63% din companiile lor principale nu sunt listate, în comparaţie cu doar 31% dintre cele ale celorlalţi.

Miliardarul tipic este angajat activ în două afaceri și se află în consiliile de administrație ale trei cluburi, organizații sau instituții.

Ce oraşe le plac

34% din miliardarii lumii locuiesc în doar 20 de orașe, dintre care opt sunt în Asia, iar două (capitala financiară a lumii New York și, curios (?) Moscova) îi adăpostesc pe cei mai multţi. Doar SUA au două oraşe de miliardari (al doilea este Los Angeles). În São Paulo, 25% dintre miliardari sunt de femei - o rată mai mare decât pentru orice alt oraş de top-20.

De unde sunt. Top 10

Cei mai mulţi miliardari sunt oficial elveţieni şi din Hong Kong. Urmează cei din Emiratele Arabe Unite şi Singapore, dar şi Luxemburg, Norvegia, Kuweit, Qatar, Bermuda şi Liechtenstein.

Unde au învăţat

Universităţile americane sunt cele mai frecventate de miliardarii în devenire: Pennsylvania, Harvard, Yale, Carolina de Sud, Princeton, Cornell, Stanford, U.C Berkley. Se mai strecoară în Top 10 doar Universitatea din Mumbai şi London School of Economics and Political Science.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Produselor agro-industriale moldovenești, promovate în Coreea de Sud. Ce planuri au autoritățile

Produselor agro-industriale moldovenești, promovate în Coreea de Sud. Ce planuri au autoritățile

SUA: Legea care interzice avortul după şase săptămâni de sarcină, chiar în caz de incest sau viol, va fi revăzută

SUA: Legea care interzice avortul după şase săptămâni de sarcină, chiar în caz de incest sau viol, va fi revăzută

Fără soare dar cu temperaturi confortabile. Iată cum va fi vremea în weekend

Fără soare dar cu temperaturi confortabile. Iată cum va fi vremea în weekend

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”
  • 2
    EXCLUSIV! Cele cinci mașini ale lui Vlad Filat, sechestrate în 2015: Câte au fost vândute și ce bani a încasat statul
  • 3
    16 dosare răsunătoare ale politicii moldovenești. Cine sunt foștii demnitari găsiți nevinovați, eliberați înainte de termen sau dați de ani buni în căutare (INFOGRAFIC)
  • 4
    Curtea de Apel examinează recursul împotriva arestului la domiciliu pentru Alexandr Stoianoglo. Socialiștii, un grup de persoane și Rizea, în fața instituției (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.