Îţi este greu să identifici anumite mirosuri? Acest simptom stă la baza unei afecţiuni grave

Îţi este greu să identifici anumite mirosuri? Acest simptom stă la baza unei afecţiuni grave
Foto: denisvecinu.wordpress.com

Cercetătorii au identificat un nou indicator al Alzheimerului, prin care boala ar putea fi identificată mult mai precoce. În prezent majoritatea testelor pentru diagnosticarea bolii se bazează pe testele de memorie. De-a lungul timpului, testele de memorie realizate de cercetători s-au dovedit a fi problematice, deoarece în momentul diagnosticării boala s-ar putea afla într-un stadiu avansat, notează IFL Science.

În prezent, cercetătorii de la Universitatea McGill din Quebec au descoperit că pierderea simţului mirosului ar putea fi primul indicator al apariţiei bolii. În cadrul cercetării au fost studiate 300 de persoane ce prezentau un risc crescut al apariţiei bolii.

În cadrul testelor,  participanţii au trebuit să identifice mai multe mirosuri, de la gumă de mestecat la benzină, scrie Descopera.

O sută dintre voluntari cu vârsta medie de 63 de ani au fost testaţi cu regularitate prin intermediul puncţiei lombare pentru descoperirea proteinelor asociate bolii Alzheimer din fluidul spinal. Experţii au descoperit că persoanele care au identificat cu mai multă dificultate tipurile de mirosuri sunt predispuse la apariţia bolii Alzheimer. 

„Este pentru prima dată când am descoperit că lipsa mirosului este un indicator al apariţieie bolii”, a declarat Marie-Elyse Lafaille-Magnan, principalul autor al studiului. „Timp de peste 30 de ani, cercetătorii au explorat conexiunii privind pierderea memoriei şi incapacitatea de a identifica anumite mirosuri. Bulbul olfactiv (ce are rolul de simţ al mirosului) şi cortexul coronar (ce are rolul de identificare a tipului de miros) sunt printre primele structuri ale creierului afectate de boală”, adaugă cercetătoarea. 

Testul simţului mirosului ar putea fi utilizat pentru identificarea bolii înaintea apariţiei simptomelor, acestea putând fi reduse înainte să apară. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Zelenski și soția sa, Olena, prima apariție publică de la începutul războiului, la funeraliile fostului preşedinte al Ucrainei

Zelenski și soția sa, Olena, prima apariție publică de la începutul războiului, la funeraliile fostului preşedinte al Ucrainei

Maia Sandu a ajuns la Bruxelles. Șefa statului s-a întâlnit cu președintele Consiliului European, Charles Michel

Maia Sandu a ajuns la Bruxelles. Șefa statului s-a întâlnit cu președintele Consiliului European, Charles Michel

O echipă de 42 de anchetatori și experți criminaliști vor merge în Ucraina pentru a investiga crimele de război

O echipă de 42 de anchetatori și experți criminaliști vor merge în Ucraina pentru a investiga crimele de război

Advertoriale
Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei  naționale  „Generația Inteligenței Financiare”

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei naționale „Generația Inteligenței Financiare”

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Președintele rus și-a găzduit aliații la Moscova. Doar Putin și Lukașenko s-au referit la Ucraina
  • 2
    Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare
  • 3
    Unde s-ar putea organiza ediția 2023 a Eurovision, dacă războiul din Ucraina continuă
  • 4
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.