
Moldovenii care muncesc legal în Germania vor putea primi pensii și prestații sociale ale acestui stat
Cetățenii Republicii Moldova care muncesc legal în Germania vor beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de urmaș, pensii de dizabilitate determinată de boli obișnuite, pensii și indemnizații de dizabilitate determinată de accidente de muncă și boli profesionale. Totodată, pe perioada de activitate, aceștia vor fi asigurați cu prestații sociale în cazul producerii unui accident de muncă sau survenirii unei boli profesionale, fie asigurarea membrilor familiei în caz de deces al întreținătorului.
・
Potrivit prevederilor Acordului dintre R. Moldova și Germania, la stabilirea dreptului la pensie se vor totaliza perioadele de cotizare realizate pe teritoriul ambelor state, iar fiecare stat va aplica în acest sens, legislația națională în domeniu. Atât Republica Moldova, cât și Germania vor calcula și achita pensia doar pentru perioadele de asigurare realizate pe teritoriul propriu, iar pensia va fi transferată persoanei pe teritoriul statului în care acesta domiciliază.
Precizăm că, Republica Moldova are semnate 13 acorduri bilaterale în domeniul securităţii sociale, cu România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia şi Lituania, Germania și Turcia.