Nereguli depistate în activitatea a două localuri de agrement din sectorul Buiucani

Nereguli depistate în activitatea a două localuri de agrement din sectorul Buiucani

Ofiţerii de investigare a fraudelor economice ai sectorului Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au efectuat veificări inopinate la două cafenele, unde au depistat un şir de încălcări a legislaţiei în vigoare. Acţiunile demarate au loc în cadrul planurilor de acţiuni iniţiate, privind respectarea drepturilor consumatorilor, precum şi relevarea şi documentarea fraudelor economice. Din imagini, se vede că una dintre cafenele este amplasată chiar pe Alba-Iulia, lângă Afla Shopping. 

În urma verificărilor demarate, administraţiile localurilor n-au putut prezenta actele de provenienţă a mărfurilor şi produselor depozitate în condiţii insalubre, iar registrul aparatelor de casă şi control erau necompletate conform legii. Totodată s-au găsit mijloace financiare necontabilizate corespunzător. La solicitarea poliţiştilor de a prezenta contractele de muncă ale angajaţilor, administratorii nu le aveau. În acest sens, factorii de decizie şi persoanele anagajate neoficial urmează a fi chestionate pentru stabilirea tuturor ilegalităţilor admise.

Conform competenţei legale, poliţiştii vor sesiza instituţiile abilitate în domeniu pentru iniţierea cercetărilor şi luare de atitudine.

Factorii de decizie riscă amenzi în mărime de până la 15 000 lei. Acţiuni de acest gen vor avea loc şi în alte sectoare ale Capitalei.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal