Locuitorii din Șerpeni, Anenii Noi, vor avea un complex sportiv modern, cu sprijinul UE

Locuitorii din Șerpeni, Anenii Noi, vor avea un complex sportiv modern, cu sprijinul UE
Foto: Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare

Satul Șerpeni din raionul Anenii Noi va avea în curând un complex sportiv modern. Clădirea care urmează să fie dată în exploatare până la sfârșitul acestui an are săli de antrenamente pentru copii și adulți și va găzdui competiții de rang local și regional, cu participarea sportivilor de pe ambele maluri ale râului Nistru. Complexul este amplasat într-o construcție care a fost abandonată o perioadă îndelungată - în jur de 20 de ani. Valoarea investiției Uniunii Europene este de 180.164 euro și a fost oferită în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Decizia de a atrage investiții pentru complexul sportiv a fost luată după o consultare publică la care au fost invitați toți locuitorii satului. „Chiar dacă satul nostru are mai multe probleme de soluționat, oamenii au fost de acord că avem nevoie de o zonă unde să se poată practica sportul, unde să vină și tinerii, și cei mai în vârstă - localnicii, dar și cei din stânga Nistrului”, spune Elena Nicolaev.

Drept urmare, oamenii din sat s-au implicat în lucrările de demolare și  evacuare a deșeurilor, iar contribuția primăriei la acest proiect se ridică la circa 43.960 euro. Primăria își va asuma și cheltuielile legate de buna funcționare a complexului. „Era o construcție avariată, năpădită de buruieni. E o mare bucurie că o putem readuce la viață”, spune Elena Nicolaev, primara localității.

Lucrările de renovare au demarat în decembrie 2016.  Din luna octombrie, aici vor activa mai multe secții de sport - fotbal, baschet, volei, lupte libere etc. În calitate de antrenori vor fi angajați cei doi profesori de sport care activează în prezent la gimnaziul din localitate, dar și alți patru specialiști din centrul raional.

Locuitorii din Șerpeni practică mai multe genuri de sport. În sat sunt patru echipe de fotbal - seniori, juniori și veterani, dar și o echipă de fete. Tradițional, în localitate sunt organizate turnee de volei și baschet, dar și de lupte libere. Grație noului complex sportiv, antrenamentele, dar și competițiile sportive vor putea fi organizate pe parcursul întregului an.

Și pentru că proiectul își propune să crească încrederea între cele două maluri ale Nistrului, primara este convinsă că noul complex sportiv și secțiile care vor activa aici vor fi atractive și pentru oamenii care locuiesc în stânga Nistrului. „Avem legături cu locuitorii din satul Speia, de pe celălalt mal. Ei vin la noi mai ales la competițiile de fotbal. Sperăm că și alte secții vor fi actractive pentru ei”, a menționa Elena Nicolaev.

Complexul sportiv din Șerpeni este unul dintre cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea liderilor locali, reprezentanților mediului de afaceri și ai societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirii infrastructurii sociale.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Frica de facturi amețitoare - catalizator al eficienței energetice. Cum se face economie de căldură în unele școli (VIDEO)

Frica de facturi amețitoare - catalizator al eficienței energetice. Cum se face economie de căldură în unele școli (VIDEO)

Spînu a îndemnat deputații BCS să facă un autodenunț la PG: Să explice cum au adus Moldovagaz la datorii de sute de milioane

Spînu a îndemnat deputații BCS să facă un autodenunț la PG: Să explice cum au adus Moldovagaz la datorii de sute de milioane

Numărul candidaților înscriși în cursa pentru funcția de Avocat al Poporului a ajuns la șapte. Cine sunt pretendenții

Numărul candidaților înscriși în cursa pentru funcția de Avocat al Poporului a ajuns la șapte. Cine sunt pretendenții

Advertoriale
Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

LOVE de la Orange pentru jumătate de milion de vizitatori în Orășelul de Crăciun

LOVE de la Orange pentru jumătate de milion de vizitatori în Orășelul de Crăciun

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Rusia își epuizează instrumentele de șantaj asupra Moldovei
  • 2
    Modificări în Protocolul Clinic Național pentru tratarea COVID-19: Carantină redusă de la 14 zile la 10 zile, noi criterii de revenire la muncă și mai multe remedii antivirale incluse
  • 3
    Vicepremierul Spînu: Există riscul de sistare a livrărilor de gaz, dacă nu se va face auditul datoriei „Moldovagaz”
  • 4
    „Cheile la bază” sau „Jos prețul la metan!”: Șoferii de taxi, divizați între protestele din fața Guvernului și rândurile la gazul „de aur” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.