Lista pesoanelor care au fost decorate cu Medalia Democrației și diplomele Parlamentului

Lista pesoanelor care au fost decorate cu Medalia Democrației și diplomele Parlamentului
Foto: captură video privesc.eu

Astăzi, în premieră, președintele Parlamentului a acordat Medalia Democrației și diplomele Parlamentului. Legislativul a decernat Medalia Democrației, diplome de onoare și diplome de gradul I, II și III personalităților care au avut o contribuție remarcabilă în promovarea imaginii statului, culturii, dezvoltare și reforme.

„Sunt onorat și cu emoții frumoase inaugurez o tradiție nouă în istoria Parlamentului. Vom acorda anual distincții oamenilor care au reușit prin profesionalism, curaj și talent să schimbe Moldova. Artiști cu renume, funcționari modești, militari care apără pacea departe de hotarele țării noastre, polițiști care o apără acasă,  medici, profesori și manageri care aduc schimbarea, făcându-și treaba excelent la locul de muncă”, a menționat Andrian Candu în cadrul unei ceremonii festive organizate la Muzeul Național de Artă.

Cea mai înaltă distincție a Parlamentului „Medalia Democrației” a fost acordată maestrului Eugen Doga, primului Președinte al Parlamentului, Alexandru Moșanu, maiorului Ghenadie Bulgac și funcționarului Oleg Ganușceac. Totodată, au fost decernate diplome de onoare și diplome de gradele I, II și III ale Parlamentului.  Cele 31 de diplome au fost acordate profesioniștilor în diferite domenii care au reușit să înregistreze performanțe în activitatea lor de-a lungul timpului.

Lista laureaților:

Medalia Democrației

Eugen DOGA

Ghenadie BULGAC

Oleg GANUȘCEAC

Alexandru MOȘANU

DIPLOMĂ de onoare

Ion Solonenco, general de brigadă, Co-preşedintele Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, pentru profesionalism manifestat la conducerea delegaţiei şi contingentului militar în operaţiunea de menţinere a păcii în Zona de securitate, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și promovarea intereselor naţionale în societate și la nivel internațional.

Alexei ARMAŞ, preşedinte al Asociației Obşteşti a veteranilor şi pensionarilor Ministerului Afacerilor Interne şi Trupelor de Carabinieri, pentru contribuția meritorie la apărarea drepturilor și libertăților omului, organizarea lucrărilor de salvare și lichidare a consecințelor situațiilor excepționale, îndeplinirea ireproșabilă a datoriei, pentru patriotism, devotament, spirit de sacrificiu și măiestrie profesională.

Oxana DRAGOMIR, inspector principal, şef al Secţiei reprezentare şi contencios a Direcţiei juridice şi practică contravenţională a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pentru organizarea excelentă a serviciului, asigurarea capacității de apărare și a securității statului, consolidarea legalității, promovarea integrității și disciplinei în activitatea de serviciu, promovarea tradițiilor instituționale și a imaginii Ministerului Afacerilor Interne în societate.

Valentina PRIȚCAN, doctor, conferențiar universitar, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, pentru promovarea cursurilor la un nivel științific și metodic foarte înalt și administrarea performantă a tehnologiilor educaționale moderne.

Victor AMBROCI, director, Instituția Publică Liceul Teoretic „Spiru Haret” din. Chișinău, pentru performanță în domeniul managementului educațional și modernizarea continuă a instituției de învățământ și implicare activă în educația tinerei generații.

Nelly BEREZOVSCHI, director, Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Chișinău, pentru performanță în domeniul managementului educațional și modernizarea continuă a instituției de învățământ și implicare activă în educația tinerei generații.

Andrei LOCOMAN, director general al Organizației Concertistice și impresariat ”Moldova - Concert”, pentru rezultate excepționale în dezvoltarea artelor spectacolului, promovarea imaginii și a instituțiilor de cultură din Republica Moldova printr-un management performant și eficient.

Philipp JOHANNSEN, reprezentant de țară al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, manager al proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice”, pentru contribuție substanțială la dezvoltarea socio-economică a regiunilor de dezvoltare în Republica Moldova și pentru implementarea cu succes a proiectelor investiționale.

DIPLOMĂ de gradul I

Aurel FONDOS, Colonel (r), Secretar de Stat al Ministerul Apărării al Republicii Moldova, pentru profesionalism manifestat în activitatea delegaţiei şi contingentului militar în operaţiunea de menţinere a păcii în Zona de securitate, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și promovarea intereselor naţionale în societate și la nivel internațional.

Vitalie CRECIUN - Comandant companie stat major Batalion 22 de menținere a păcii, Ministerul Apărării al Republicii Moldova, pentru profesionalism manifestat la îndeplinirea misiunilor de serviciu în cadrul operațiunii internaționale de menținere a păcii în Kosovo (KFOR) și promovarea Armatei Naționale în societate și la nivel internațional.

Sergiu GOLOVACI, colonel, Șef-adjunct serviciu, Șef al Direcției Resurse Umane a Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, pentru profesionalism manifestat în activitatea delegaţiei şi contingentului militar în operaţiunea de menţinere a păcii în Zona de securitate, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și promovarea intereselor naţionale în societate și la nivel internațional.

Sergiu GUȚU, colonel (r), consultant superior, Ministerul Apărării al Republicii Moldova, pentru profesionalism manifestat în activitatea delegaţiei şi contingentului militar în operaţiunea de menţinere a păcii în Zona de securitate, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și promovarea intereselor naţionale în societate și la nivel internațional.

Sergiu CONDREA, specialist serviciu Securitate zboruri A3 secție operații stat major Comandamentul Forțe Aeriene, Ministerul Apărării al Republicii Moldova, pentru profesionalism manifestat la îndeplinirea misiunilor de serviciu în cadrul operațiunii internaționale de menținere a păcii în Kosovo (KFOR) și promovarea Armatei Naționale în societate și la nivel internațional.

Eduard BUMBAC, colonel, şef adjunct Direcţie, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, pentru profesionalism manifestat în activitatea delegaţiei şi contingentului militar în operaţiunea de menţinere a păcii în Zona de securitate, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și promovarea intereselor naţionale în societate și la nivel internațional.

Anatol USATÎI, fost Viceministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, pentru activitate sârguincioasă și rodnică, pentru rezultate performante în implementarea și promovarea politicilor de dezvoltare regională.

Igori IUZEFOVICI, Președintele Federației de Taekwondo WTF a Republicii Moldova, vicepreședinte al Federației Europene de Taekwondo, pentru rezultate remarcabile în dezvoltarea sportului din Republica Moldova și promovarea imaginii țării la nivel internațional.

Svetlana RUSU, șefa Instituției Medico-Sanitară Publică Centrul Medicilor de Familie Florești, pentru implementarea noilor metode de tratament, îmbunătățirea asistenței medicale primare din teritoriu și perfecționarea calității asistenței medicale acordate pacienților precum și promovarea modului sănătos de viață.

Emilia CIOBANU, șefa Direcției Asistență socială , protecție a familiei și copilului Fălești, pentru succese remarcabile în implementarea politicilor în domeniul protecției sociale la nivel național și promovarea Asistenței sociale din Fălești la nivel de lider național în acordarea serviciilor sociale.

Nelea RUSU, Șefa Direcției politici de asigurări sociale, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pentru contribuția substanțială la reformarea sistemului de pensii și a domeniului securității sociale din Republica Moldova.

Andrian CREȚU, director-adjunct, Șef Direcție al Biroului migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne, pentru atitudine conștiincioasă față de exercitarea atribuțiilor de serviciu, responsabilitate și devotament, rezultate performante în domeniul migrației și azilului.

Igor PULBERE, comisar-şef, şef al Centrului unic de monitorizare şi coordonare al Inspectoratului Naţional de Patrulare al Inspectoratului General al Poliţiei, pentru contribuția meritorie la apărarea drepturilor și libertăților omului, îndeplinirea ireproșabilă a datoriei, bărbăție și spirit de sacrificiu.

Alexandru OPREA, colonel al serviciului intern, şef adjunct serviciu, şef al Direcţiei protecţie civilă a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, pentru îndeplinirea ireproșabilă a obligațiilor de serviciu, organizarea excelentă a activității Forțelor Protecției Civile, pregătirea la nivel înalt a tinerei generații în vederea reacționării corecte în situații de risc și prevenirea situațiilor de criză, spirit de inițiativă și promovarea imaginii Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.

Liliana PUŞCAŞU, locotenent-colonel al serviciului intern, şef al Direcţiei prevenire şi relaţii cu publicul a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, pentru contribuție meritorie în activitate, aport considerabil în prevenirea situațiilor de risc în rândul populației și pregătirea la nivel înalt a tinerii generații în vederea reacționării corecte în situații de risc și prevenirea situațiilor de criză, spirit de inițiativă și promovarea cu succes a imaginii Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.

Sergiu GURĂU, președintele Asociației Obștești „Eco-Răzeni”, pentru realizarea unor serii de proiecte pentru tineri la nivel local și național, prin care a reușit integrarea socio-profesională a tinerilor. De asemenea, Diplomă de gradul I a Parlamentului Republicii Moldova se acordă domnului Vladimir CARP, consultant principal, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pentru activitate prodigioasă și îndelungată în serviciul public, contribuție plenară la promovarea politicilor publice, fortificarea sănătății publice și asigurarea securității sanitaro-epidemiologice.

DIPLOMĂ de gradul II

Daniela BUZATU, șefa Secției prevenire a Direcției activități comunitare a Direcției generale Securitate publică al IGP al MAI, pentru implicare activă și inițiative pozitive menite să sporească încrederea poliției în societate.

Leodor BUDECI, locotenent colonel, şef secţie planificare arhivă şi gestiune documente - specialist principal, Ministerul Apărării al Republicii Moldova, pentru profesionalism manifestat la îndeplinirea misiunilor de serviciu în cadrul operațiunii de menţinere a păcii în Zona de securitate, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și promovarea intereselor statului și a Armatei Naționale în societate.

Dorin ANDROS, Secretar de Stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, pentru performanță și eficiență în activitate, precum și pentru motivarea tinerilor specialiști de a activa în serviciul public.

DIPLOME de gradul III

Elena STAMBOL, locotenent major, specialist, Academia Militară, Ministerul Apărării , pentru profesionalism manifestat la îndeplinirea misiunilor de serviciu în cadrul operațiunii de menţinere a păcii în Zona de securitate, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și promovarea intereselor statului și a Armatei Naționale în societate.

Cristina POPESCU, locotenent, ofiţer lunetist al Grupei 3 de asalt a Batalionului independent cu destinaţie specială al Unităţii militare 1001 a Departamentului Trupelor de Carabinieri, pentru atitudine conștiincioasă față de obligațiunile de serviciu, activitate ireproșabilă, contribuție substanțială în dezvoltarea sportului, participare activă la acțiunile social-umanitare de utilitate publică.

Oleg STRAISTARI, maior, şeful secţiei administrativ militară, Ministerul Apărării, pentru profesionalism manifestat la îndeplinirea misiunilor de serviciu în cadrul operațiunii de menţinere a păcii în Zona de securitate, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și promovarea intereselor statului și a Armatei Naționale în societate.

Candidații au fost înaintați de către autoritățile publice la solicitarea președintelui Parlamentului.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Parlamentul Republicii Moldova împlinește, astăzi, 31 de ani

Parlamentul Republicii Moldova împlinește, astăzi, 31 de ani

Ultima oră! CSP acordă calificativul „nesatisfăcător” activității lui Stoianoglo și propune demiterea procurorului general suspendat

Ultima oră! CSP acordă calificativul „nesatisfăcător” activității lui Stoianoglo și propune demiterea procurorului general suspendat

Primăria Chișinău alocă circa 30 de milioane de lei pentru odihna copiilor din capitală în taberele de vară

Primăria Chișinău alocă circa 30 de milioane de lei pentru odihna copiilor din capitală în taberele de vară

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Forțele ucrainene se pregătesc pentru un eventual atac la granița cu Belarus
  • 2
    Un tânăr a ajuns la terapie intensivă după ce a sărit în Nistru
  • 3
    Andrzej Duda, în Rada Supremă: „Nu voi avea odihnă până când Ucraina nu va deveni membră a UE”
  • 4
    Ex-președintele român Traian Băsescu a accidentat o mașină parcată și a mers la poliție pentru a fi testat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.