Dodon își realizează promisiunile? După școlile profesionale, vrea BAC diferențiat și la liceu

Dodon își realizează promisiunile? După școlile profesionale, vrea BAC diferențiat și la liceu

Președintele Igor Dodon a promulgat, săptămâna trecută, modificări la Codul Educației prin care se introduce examenul de BAC profesional, pe lângă cel național, în învățământul tehnic. Deocamdată, schimbările nu țin de treapta liceală, însă consilierul președintelui pe filiera educațională, Corneliu Popovici, spune că Președinția optează pentru BAC diferențiat și după clasa a XII-a. Schimbările au loc în pofida declarațiilor lui Dodon din prezidențiale, când viitorul șef al statului promitea anularea examenului de BAC. La nouă luni distanță, consilierul lui Dodon spune că acea declarație a fost „o interpretare a jurnaliștilor”.

Noua prevedere din Codul Educației constă în faptul că elevii școlilor vocaționale și tehnice vor susține un nou tip de bacalaureat - cel tehnic - însoțit de lucrarea de diplomă pe final de studii. Examenul național de BAC, după susținerea celor două de mai sus, va putea fi scris la dorință.

„Este o experiență internațională, precum în Franța și Germania, de a face examenul de BAC unul opțional și de a oferi copiilor alternative, la finalizarea studiilor, adică mai multe formule de susținere a bacalaureatului. La bacalaureatul profesional se va pune accent pe cunoștințele aplicative ale copilului”, afirmă Corneliu Popovici.

Deși modificările nu țin de bacalaureatul de după treapta liceală, Președinția speră că și după clasa a XII-a elevii vor putea susține diferențiat BAC-ul. „De exemplu, dacă un copil învață într-un liceu teoretic, dar are aptitudini artistice, trebuie să aibă posibilitatea să ia examenul de încheiere a studiilor de liceu după altă formulă. Diploma de bacalaureat profesional îi va permite să studieze ulterior în domeniul în care are aptitudini”, mai adaugă Popovici.

În plus, Președinția vrea ca liceenii să nu fie obligați să dea BAC-ul. Asta ar însemna acordarea unui atestat de finalizare a studiilor liceale, care ar permite elevilor fie să acceadă la examenul de BAC național, fie să se angajeze în câmpul muncii.

„La moment, copilul e obligat să susțină BAC-ul, și doar dacă pică examenul i se oferă un certificat care este un document discriminatoriu”, consideră consilierul. Deși este de acord că treapta liceală este una opțională și nu face parte din învățământul obligatoriu, Corneliu Popovici se arată convins că oricine a făcut trei ani de liceu și a avut note pozitive are dreptul la un atestat. „Dacă nu susține BAC-ul, iese că rămâne pe drumuri?”, se întreabă Popovici.

Întrebat dacă asta ar fi o treaptă spre îndeplinirea promisiunii lui Igor Dodon de anulare a bacalaureatului, Popovici a răspuns că afirmația „a fost o interpretare a jurnaliștilor”.

„El (n.r. - președintele) nu s-a pronunțat contra lichidării BAC-ului. Eu am discutat nemijlocit cu președintele la acest subiect (...) și am pornit de la ideea că nu trebuie de anulat bacalaureatul. BAC-ul, ca examen, este recunoscut pe plan internațional și oferă copiilor noștri să-și facă studiile și acasă, și în străinătate. El este un examen necesar, dar nu trebuie să fie unul singur, trebuie să existe alternative”, argumentează Popovici.

Amintim că în noiembrie 2016, pe atunci liderul PSRM Igor Dodon declarat că este în favoarea anulării Bacalaureatului. „Vă promit, stimați copii, că bacalaureatul va fi opțional și nu obligatoriu. Trebuie să revenim la examenele de admitere la instituțiile de învățământ superior. Toți elevii din liceu trebuie să obțină atestate”, a promis Dodon într-o dezbatere cu Maia Sandu.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal