
Cum explică Chirtoacă denivelările apărute pe carosabilul renovat de pe bd. Ștefan cel Mare
După ce pe internet au apărut imagini care arată denivelări pe carosabilul proaspăt renovat de pe buelvardul central al Capitalei, în dreptul stațiilor de așteptare a transportului public, primarul suspendat Dorin Chirtoacă a venit cu o reacție pe Facebook.
・
„Denivelările” - au apărut în mod evident de la cădura, atunci când la umbră erau aproape 40 de grade şi asfaltul a început să se „topească", dar nu sub greutatea unui singur troleibuz (că astfel s-ar topi toată stradă), dar din cauza faptului că în staţii se fac cozi de troleibuze şi autobuze, mai ales pe bd. Ştefan cel Mare şi atunci sarcina asupra drumului creşte exponenţial, depăşindu-i capacitatea portanţa, scrie Dorin Chirtoacă.
„Antreprenorului oricum i s-a pus în vedere problema de acum câteva săptămâni, dar probabil ei vor spune că au făcut conform proiectului, iar proiectantul va spune că a respectat normativele stabilite de stat, de Ministerul Construcţiilor, cu privire la capacitatea portanţa a drumului şi tipul de asfalt care trebuie folosit. Evident că, dincolo de acestea, şi într-o asemenea situaţie o soluţie oricum trebuie găsită - cum să reziste asfaltul atunci când prin materialul folosit, capacitatea portanţa a drumului se respectă, dar totuşi apar asemenea denivelări din cauza supraîncărcării. Problema a fost pusă în vedere drumarilor şi înainte de fi făcută asfaltarea, pentru că au mai fost văzute asemenea situaţii şi pe alte străzi, şi în alte oraşe, inclusiv europene.
Să vedem ce soluţii vor găsi. În paralel se vor face expertize şi se va verifică respectarea tehnologiei, dacă nu au fost abateri. Lucrările oricum nu a fost recepţionate final, şantierul fiind pe răspunderea antreprenorului până la rezolvarea tuturor neconformitătilor”, potrivit primarului general.
„Evident că ne dorim să fie totul perfect, poate şi o să fie vreodată. Pe şantier sunt mai multe neconformităţi şi, de luni de zile, de la bun început, ele se notează, se prezintă şi se înlătura, apoi iar de la capăt. Cu toate ce acestea, oricum nu pot fi anulate sau denigrate rezultatele obţinute în urmă modernizării acestui bulevard, doar dacă este rea intenţie, s-au depus totuşi eforturi multe pentru acest proiect. În mod normal abordarea pe care ar trebui să o avem este - haideţi să vedem ce probleme, greşeli, neajunsuri mai sunt pentru a le pune în vedere antreprenorului să le corecteze, nu că şi cum totul ar fi o lucrare de mântuială”, a mai spus Chirtoacă.