Și-au „răscumpărat” contractele. 1300 de studenți au trecut la buget de la studiile cu taxă

Și-au „răscumpărat” contractele. 1300 de studenți au trecut la buget de la studiile cu taxă

După finalizarea anului de studii, studenții care achită contractul la universitate dar au note bune la final de an au șansa să ia locurile bugetare ale celor care au intrat la studii gratuite, dar nu au făcut față cerințelor. Astfel, anul acesta, în rezultatul concursului, 1297 dintre studenți care și-au făcut studiile cu taxă au ocupat locuri cu finanțare bugetară.

Concursurile s-au desfășurat pentru studenții promovați în următorul an de studii, cu excepția ultimului an, în cele 14 instituții de învățămînt superior public, în baza mediei de concurs, calculată ca media aritmetică a mediilor semestriale din sesiunile de iarnă şi de vară a anului academic 2016-2017. Au fost aplicate și alte criterii proprii, aprobate de Senate, pentru a putea face distincții între candidații cu aceeași medie.

S-a respectat condiția păstrării locurilor bugetare pentru studenții orfani, studenți rămași fără îngrijirea părinților şi persoanele cu dizabilitate severă şi accentuată, fiind scoase în afara concursului.

În rezultatul concursului, 1297 dintre studenți care și-au făcut studiile cu taxă din anii precedenți au ocupat locuri cu finanțare bugetară (în comparație cu 1326 de studenți în anul 2016 și circa 1775 studenți în 2015).

În urma analizei datelor prezentate de universități cei mai mulți studenți cu taxă de studii care au ocupat locurile bugetare sunt de la Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat „A. Russo” din Bălți și Universitatea de Stat din Moldova.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Belarusul a introdus pedeapsa cu moartea pentru tentativă de terorism

Belarusul a introdus pedeapsa cu moartea pentru tentativă de terorism

Turcia dă semnale contradictorii privind extinderea NATO

Turcia dă semnale contradictorii privind extinderea NATO

Fiecare al cincilea copil se naște în afara căsătoriei, în Republica Moldova

Fiecare al cincilea copil se naște în afara căsătoriei, în Republica Moldova

Advertoriale
Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Bine ați venit la Vinia Traian!

Bine ați venit la Vinia Traian!

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Experții americani explică de ce Rusia a fost de acord să evacueze militarii ucraineni din Mariupol
  • 2
    Atenție: Vântul bate, copacii cad! Încă un arbore doborât în parcul Alunelul din capitală (FOTO)
  • 3
    Igor Dodon, amendat cu 9.000 de lei pentru că a purtat panglica „Sf. Gheorghe”. Reacția fostului președinte (DOC)
  • 4
    Ultima oră! CSE ia sub control prețul uleiului. Adaosul comercial și retrobonusul au fost limitate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.