Moldova de astăzi reprezintă un teritoriu de fărădelege şi libertate totală a bandiţilor în epoleţi sau cu mandate de deputat, aşa a comentat Renato Usatîi decesul tragic al unui om în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău.
„Un om care a depăşit viteza şi s-a contrazis cu poliţia a fost plasat pentru două săptămîni în izolatorul de detenţie preventivă, unde a murit… De pneumonie, cum spune Poliţia. Sau de la bătaie, cum spune avocatul”, a scris Renato Usatîi pe Facebook.
„Nici nu ştiu pe cine să cred. Doar se întîmplă în închisorile din Moldova: a căzut de pe scară pe un cuţit - de cinci ori, s-a înecat cu supa, a murit de pneumonie… Este important să înţelegem: este vorba de un simplu om. El nu a fost politician în opoziţie, nu l-a criticat pe Plahotniuc, nu desfăşura investigaţii. Pur şi simplu, trăia. S-a ciocnit cu sistemul - şi a murit”.
Renato Usatîi a subliniat că, în condiţiile formate, nimeni nu se poate simţi în siguranţă în Moldova.
„Aceasta se poate întîmpla cu fiecare. Teritoriul fărădelegii şi libertăţii totale a bandiţilor în epoleţi (sau cu mandate de deputat) - iată ce avem construit în Moldova. Pentru a-şi asigura propria securitate, capul acestei grupări a pus sub ameninţare securitatea noastră. De aceea, Moldova de astăzi nu este stat. Statul există în primul rînd pentru asigurarea securităţii cetăţenilor săi”, a scris Usatîi.
Vezi și aceste știri

Dodon, după ce procurorii au solicitat mandat de arest: „Împotriva unui lider de opoziție este format un grup de investigație compus din peste 50 de persoane”

Elevii din Republica Moldova au cucerit trei medalii de bronz și mențiuni de onoarela Olimpiada Europeană de Fizică

Maia Sandu, absolventă a Harvard Kennedy School, a susținut un discurs la ceremonia de absolvire a promoției 2022 (VIDEO)
Advertoriale

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team
