Serghei Lavrov: Noi vrem tango, americanii dansează breakdance

Serghei Lavrov: Noi vrem tango, americanii dansează breakdance

Pentru ministrul de Externe al Rusiei, relaţia ţării sale cu Statele Unite e ca un dans în care partenerii se mişcă separat, deşi ar trebui să fie în acelaşi ritm. Serghei Lavrov a încercat astfel să-i facă pe studenţii facultăţii de relaţii internaţionale de la Moscova să înţeleagă divergenţele dintre cele două ţări, scrie Digi24.

În opinia lui, de vină pentru sancţiunile diplomatice reciproce este administraţia Obama, care a vrut să îi pună beţe în roate lui Donald Trump chiar înainte de a-şi începe mandatul.

„Aşa cum a spus şi preşedintele Vladimir Putin de multe ori, nu căutăm să ne certăm cu această ţară. Noi am fost mereu prietenoşi cu poporul american. Acum suntem deschişi şi unei cooperări constructive, dacă va coincide cu interesele Rusiei. Vrem cu adevărat ca atmosfera bilaterală politică să devină normală. Dar, aşa cum ştiţi, e nevoie de doi pentru un tango. Şi mie mi se pare acum că partenerii noştri americani dansează breakdance de unii singuri de fiecare dată”.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal