Cum recunoaștem persoanele pasiv-agresive

Cum recunoaștem persoanele pasiv-agresive
Foto: digi24.ro


Actele de violență sunt ușor de recunoscut în viața de zi cu zi. Primirea unei palme peste față sau lansarea unei rachete sunt forme clare de agresivitate, care nu lasă vreo urmă de îndoială.
Există însă un văr îndepărtat, mai mic, al acestei răutăți, o formă de agresivitate subtilă și ambiguă, care este mai greu de recunoscut, agresivitatea pasivă.

De multe ori, nu suntem siguri de intențiile celor din jur. E posibil să vedem atitudinea pasiv-agresivă în colegul competitiv care nu ne confruntă direct, dar „din greșeală” face ceva împotriva noastră.

O vedem în partenerul care de obicei e punctual, dar când vine vorba să meargă la filmul care nu e ales de el, durează o veșnicie să plece din casă. Uneori este o explicație inocentă, dar de cele mai multe ori, nu este, iar chiar cei care au comportament pasiv-agresiv nu realizeză atitudinea lor, relatează Digi24.ro.

Agresivitatea pasivă este mai mult decât o mânie mascată. Psihologii au opinii diferite față de tulburări precum narcisimul sau paranoia, dar cu toții sunt de acord cu simptomele agresiunii pasive.

Iată care sunt acestea:

Lăsarea lucrurilor neterminate. Pasiv-agresivul este campion la treburile „aproape” terminate. De exemplu, spală doar o parte din vase sau din rufe sau alte treburi care au legătură, în cazul acesta, cu curățarea casei. Aceasta este o strategie, care are legătură cu lenea, prin care pasiv-agresivul semnalizează celorlalți resentimentul că trebuie să facă acele treburi.

Pasiv-agresivul întârzie. Dacă nu vor să meargă la o întâlnire cu prietenii sau se simt obligați să fie acolo, ei vor accepta invitația, însă vor ajunge cu mare întârziere. Când vor ajunge, ar putea avea o atitudine de genul „Sunteți deja aici cu toții?”. Comportamentul acesta este deliberat rareori, de cele mai multe ori nu este gândit.

Non-complimentele. Complimentele sunt ușoare și ne înseninează ziua. Acestea sunt niște exemple de complimente reușite: „Frumoasă tunosoare!” sau „Minunată supă”. Iar acestea sunt exemple ale unor complimente mai puțin reușite: „Frumoasă tunsoare- așa eram și eu tuns în liceu” sau „Minunată supă - nici n-am apucat să gust tot coriandrul acela”. De obicei complimentele vin dintr-un fel de competivitate în cazul pasiv-agresivirilor. Dacă nu sunteți sigur ce tip de compliment primiți, fiți atenți la răspunsul vostru: dacă primul instinct este să spuneți „mulțumesc”, cel mai probabil complimentul a fost unul reușit. Dacă simțiți nevoia să părăsiți camera imediat, probabil aveți de-a face cu o pasiv-agresiv.

Liniștea. Atunci când pasiv-agresivul este supărat pe o persoană, strategia lui va fi să nu vorbească cu acea persoană. Tăcerea spune multe în anumite cazuri. Deși pare că astfel este evitată o ceartă, de fapt este provocată una - lipsa comunicării amplificând de fapt conflictul.

Dorințele nostalgice. „Dacă ai putea să termini proiectul acela până miercuri, ar fi minunat, dar presupun că va trebui să aștept până vineri” - dacă sună a ceva ce ați mai auzit până acum, e foarte probabil să fi avut de-a face un pasiv-agresiv. Obiectivul lor este să transmită o idee, după care să o renege, totuși punând povara pe umerii tăi de face sau nu acel proiect până miercuri.

Sabotajul. Nu sunt greu de deosebit personajele negative din filme. Sunt cei care taie frânele mașinii eroului din film sau strecoară viruși în calculator. Pasiv-agresivii nu ajung atât de departe, dar ne putem da seama de unde se inspiră. Un coleg de muncă care are un astfel de comportament ar putea „uita” să ne anunțe de termenul limită când trebuie predat un proiect, decât cu o zi înainte.

Insulta deghizată. Contractul social în baza căruia trăim cu toții are o clauză specială adăugată de pasiv-agresivi doar pentru ei. De obicei vine sub forma clauzei „dar”, de exemplu „Nu vreau să par rău, dar...”, „Sper să nu crezi că sunt insensibil, dar...”, „Nu vreau să judec, dar...”, după care urmează ceva răutăcios, insensibil sau o prejudecată. O altă formă de insultă deghizată, dar care măcar este sinceră, poate începe așa: „ O să urăști asta, dar...”.

Dacă observați acest tipar în anumite persoane din jurul vostru, e foarte posibil să aveți de-a face cu un pasiv-agresor. Ce e de făcut? Trebuie să le răspundeți, să stabiliți niște limite clare și dacă situația nu se îmbunătățește, să vă îndepărtați de acea persoană.

Dacă pasiv-agresorul sunteți dumneavoastă, puteți începe prin a evita comportamentele enumerate mai sus. Dacă e prea mult de muncă, puteți apela de asemenea la ajutorul unui psiholog.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
PUN către PAS: „Numiri abuzive în funcții, eliberări pe criterii de partid și concursuri trucate” (VIDEO)

PUN către PAS: „Numiri abuzive în funcții, eliberări pe criterii de partid și concursuri trucate” (VIDEO)

O fermă din Croația pune la dispoziția clienților un „hotel” pentru albine

O fermă din Croația pune la dispoziția clienților un „hotel” pentru albine

Scopul autorităților în privința emigranților: Până-n 2025, 25% dintre moldovenii aflați în străinătate să își dorească să revină acasă și  50% din cei reveniți să fie reintegrați cu succes

Scopul autorităților în privința emigranților: Până-n 2025, 25% dintre moldovenii aflați în străinătate să își dorească să revină acasă și 50% din cei reveniți să fie reintegrați cu succes

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist
  • 2
    Deținuții din închisoarea din Kabul, eliberați de talibani au devenit gardieni
  • 3
    Circulația trenului Chişinău-Bucureşti va fi reluată în noiembrie, după mai bine de un an şi jumătate în care aceasta a fost sistată
  • 4
    Parlamentul a extins lista legilor care, până la finele anului curent, vor fi supuse analizei ex-post
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.