
VIDEO. Dosar penal pentru tortură în cazul decesului lui Andrei Brăguța: Trei polițiști, reținuți
Procuratura Generală a inițiat dosar penal pe cazul decesului lui Andrei Brtăguța în penitenciar. În prezent cinci persoane au fost reținute pe acest caz, dintre care trei polițiști. În urma investigațiilor efectuate de procurori s-a constatat că victima a fost bătută crunt de alți deținuți care se aflau în aceeași celulă, cu o aprobare tacită din partea gardienilor.
・
„S-a lucrat foarte mult, în special în week-end. Au fost acumulate probe obiective care ne-au făcut să vedem lucrurile într-o altă lumină. Ieri a fost inițiat dosar penal pentru tortură. Cinci persoane au fost reținute, inclusiv trei polițiști”, a declarat procurorul general Eduard Harunjen.
Procurorii au mai menționat că printre reținuți se numără și deținuți care se aflau în aceeași celulă cu decedatul.
„Avem încă ce investiga, inclusiv sub aspect de tratament inuman și degradant, până în momentul decesului. Conform constatărilor preliminare ale Centrului de medicină legală, decesul a survenit din cauza unei bronhopneumonii purulente. Acțiunile celor care sunt astăzi reținuți sunt legate direct de înrăutățirea stării de sănătate. Printre reținuți sunt responsabili care activau în acea noapte în care am reușit să probăm că dl Brăguța a fost supus torturii de codeținuți. Ei (gardienii - n.r.) trebuiau să audă, au auzit și au reacționat așa cum au crezut ei că trebuie să reacționeze - au venit la ușă și doar au făcut observație”, a declarat Ion Caracuian, șef Secție combatere tortură, Procuratura Generală.
Potrivit procurorilor, timp de o oră și jumătate Andrei Brăguța a fost bătut cu mânile și picioarele în diferite părți ale corpului, inclusiv în cutia toracică.
„Victima a cerut ajutor prin bătăi în ușă. Au fost solicitări din partea deținuților din celelalte celule”, a mai adăugat Caracuian.